Nume
Parola
Vizualizări: 2686
30 de reprezentanți ai instituțiilor și ai întreprinderilor cu capital de stat au fost familiarizați cu principiile guvernării corporative
12 Decembrie 2012 — Pe 12 decembrie 2012, peste 30 de reprezentanți ai instituțiilor și ai întreprinderilor cu capital de stat au fost familiarizați cu principiile guvernării corporative, în cadrul unui seminar organizat de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei împreună cu Corporația Financiară Internațională (IFC).
Scopul seminarului a fost de a informa participanții despre principiile guvernării corporative la întreprinderile cu capital de stat și despre modelele de guvernare corporativă utilizate la întreprinderile de stat din străinătate.
În cuvântul de salut, Sergiu Harea, director al departamentului Economie al CCI a spus că, guvernarea corporativă este un instrument de eficientizare a administrării unei companii, ce presupune crearea unui mecanism bine gândit de interacțiune între managementul întreprinderii, acționari/fondatori și angajați. Un factor important pentru atingerea acestor scopuri este transparența deciziilor și a activității economice a companiilor.
Trainerul Kuznețov Mihail, director executiv al Asociației Directorilor Corporativi și Top Managerilor din Federația Rusă, director general al companiei de consultanță ”Topcompetence”, a prezentat particularitățile și modelele de guvernare corporativă utilizate în diverse țări, modalitățile de formare și perfecționare a modelelor de guvernare corporativă în cadrul întreprinderilor de stat.
Corporaţia Internaţională de Finanţare a fost înființată în 1956 și numără 182 de țări membre. IFC lucrează cu întreprinderi private viabile din țările în curs de dezvoltare și oferă împrumuturi pe termen lung, garanții, servicii de gestionare a riscului. Țara noastră este membru al IFC din 1995.
Menționăm că, pe 9 februarie 2012, CCI a Moldovei și IFC au semnat un Memorandum de colaborare, Camera fiind selectată în calitate de partener pentru un program regional de guvernare corporativă direcţionat spre dezvoltarea capacităţii locale pe anumite pieţe din Europa şi Asia Centrală.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook