Nume
Parola
Vizualizări: 3927
Atelier în domeniul migrației circulare
Chişinău, 4 Octombrie 2012 — La 4 octombrie 2012, la Chișinău, se desfășoară un atelier de dezvoltare a capacităților partenerilor naționali privind modul de beneficiere de pe urma migrației circulare. Atelierul este organizat în cadrul Proiectului “Gestionarea eficientă a migrației de muncă și a calificărilor”.

Migrația circulară, o noțiune discutată pe larg în instituțiile naționale și internaționale, tinde să aducă soluții de câștig triplu pentru țările de destinație prin suplinirea golurilor de pe piața de muncă, pentru țările de origine prin garantarea remitențelor în vederea dezvoltării și pentru migranți prin oferirea ocupării și exercitarea controlului asupra utilizării veniturilor acestora. Republica Moldova, fiind o țară de origine, și-a exprimat interesul față de analizarea posibilităților de aplicare a schemelor de migrație circulară.

Gestionarea migrației circulare este inclusă în documentele principale de politici ale Republicii Moldova cu privire la migrație, precum Strategia Națională în domeniul migrației și azilului (2012-2020), Programul Național Strategic în domeniul Securității Demografice (2011-2025), precum și în Parteneriatul de Mobilitate între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Pentru a facilita acest proces, Proiectul Organizației Internaționale a Muncii (ILO) “Gestionarea eficientă a migrației de muncă și a calificărilor” organizează, la 4 octombrie 2012, la Chișinău, atelierul cu privire la migrația circulară. Atelierul oferă participanților cunoștințe cu privire la conceptele relevante în baza experiențelor internaționale prezentate. Inițiativele Republicii Moldova în implementarea schemelor de migrație circulară sunt, de asemenea, abordate în timpul evenimentului.

Atelierul reunește aproximativ 40 de reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, partenerilor sociali, organizațiilor de cercetare și agențiilor internaționale care activează în domeniul migrației. Principalii vorbitori sunt: dna Gloria Moreno-Fontes Chammartin, Specialist principal ILO în domeniul politicilor migraționale, și dl Francesco Panzica, Expert internațional în domeniul migrației și calificărilor.

Proiectul regional “Gestionarea eficientă a migrației de muncă și a calificărilor” se axează pe dezvoltarea capacităţilor partenerilor naționali din Moldova și Ucraina în vederea reglementării migraţiei de muncă şi promovării revenirii durabile a lucrătorilor migranţi, cu o atenţie deosebită pentru consolidarea capitalului de resurse umane şi prevenirea irosirii de calificări. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de ILO în parteneriat cu OIM și partenerii sociali. Suma finanțării Uniunii Europene constituie 1,507,501.00 EUR, iar perioada de implementare este de 30 de luni (data lansării: 1 martie 2011).

***

Pentru mai multe informaţii, contactați: Oxana Lipcanu, Coordonatoare de Proiect, ILO, tel. 22 26 93 99, e-mail: lipcanu@ilo.org sau Cornelia Povar, Asistentă de Proiect, ILO, tel. 22 26 93 99, e-mail: povar@ilo.org