Nume
Parola
Vizualizări: 4626
Infrastructura calităţii studiată de jurnalişti
1 Octombrie 2012 — 21 de jurnalişti, reprezentanţi ai instituţiilor media naţionale şi locale, au participat la un program de instruire, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în zilele de 28-29 septembrie.

Programul de lucru a fost elaborat în funcţie de necesităţile de instruire ale participanţilor şi anume de a le consolida cunoştinţele în domeniul metrologiei şi standardizării. Astfel, timp de două zile, jurnaliştii care scriu pe teme economice au aflat mai multe despre infrastructura calităţii şi beneficiile acesteia pentru economia unei ţări, au învăţat ce înseamnă MSTQ (Metrology, Standards, Testing and Quality) şi trecerea la standarde europene în diverse domenii de activitate.
Expertul Dan Popa, senior editor pe economie la Hotnews.ro, care a ţinut acest program de instruire, a menţionat că este foarte important ca jurnaliştii să cunoască cât mai multe despre elementele MSTQ: „Pentru a maximiza câştigurile adoptării MSTQ şi a minimiza riscurile, pentru o modernizare fără şocuri a economiei Moldovei, standardele europene trebuie înţelese şi comunicate într-un limbaj cât mai pe înţelesul tuturor. Or, aici intervine şi rolul jurnaliştilor. De succesul trecerii la MSTQ depinde modernizarea întregii economii, aceasta având numai de câştigat în urma acestui proces”, a mai adăugat Popa.

Pe parcursul instruirii, expertul a povestit şi despre experienţa României în implementarea MSTQ-ului, impactul adoptării standardelor de calitate, oferind recomandări pentru Republica Moldova.
Jurnaliştii au recunoscut că această temă este una foarte complexă şi puţin abordată: „Am observat că majoritatea colegilor au puţine cunoştinţe despre infrastructura calităţii, standarde europene şi modul în care implementarea lor ne poate schimba viaţa. În acest sens, training-ul a fost foarte util pentru noi, oferindu-ne noi impulsuri pentru investigarea unor teme ce ţin de acest aspect foarte important pentru economie”, a spus Ana Struţă, reporteră la ziarul Capital Market.
La această întâlnire au fost prezenţi şi Vitalie Dragancea, Director General al Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie, şi Dorin Drăguţanu, Guvernatorul Băncii Naţionale care au răspuns la o serie de întrebări jurnaliştilor.

Precizăm că acest curs de instruire este al patrulea din şase ce vor fi organizate până la finele anului. Cursurile îşi propun să consolideze cunoştinţele jurnaliştilor în domeniul economic. Următorul curs de instruire va avea loc la sfârşitul lunii octombrie.
Pentru a afla mai multe detalii despre cursurile precedente, va rugăm să accesaţi link-urile de mai jos.
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=737&Itemid=1
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=726&Itemid=1
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=713&Itemid=1

Programul de instruire a fost organizat în cadrul proiectului Corporației Financiare Internaționale (IFC) ”Reforma Climatului Investiţional în Moldova", realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în perioada iunie– decembrie 2012, la iniţiativa Ministerului Economiei în parteneriat cu Guvernul Suediei.