Nume
Parola
Vizualizări: 4693
Atelier de lucru pentru Jurnalişti: „Libertatea de exprimare și mass-media în Moldova: aspecte juridice şi de procedură”
Moldova, 28 August 2012 — Atelier de lucru pentru Jurnalişti: „Libertatea de exprimare și mass-media în Moldova: aspecte juridice şi de procedură”

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunţă înscrierea jurnaliştilor la cel de-al doilea atelier de lucru pe tema „Libertatea de exprimare și mass-media în Moldova: aspecte juridice şi de procedură”.
Atelierul va avea loc pe 8 septembrie 2012 şi îşi propune să consolideze abilităţile jurnaliştilor de a se apăra şi reacţiona adecvat la cererile de defăimare. Pe parcursul instruirii, vor fi abordate mai multe subiecte, printre care:

• cum ar trebui sa reacţioneze jurnaliștii la acuzațiile de defăimare și la cererile depuse in aceste cazuri;
• cum ar trebui reprezentanții mass-media sa se reprezinte în instanțele de judecată;
• care sunt cele mai sensibile aspecte ale aplicării legislaţiei în domeniu.

Atelierul cu durata de o zi, va fi moderat de Olivia Pîrţac, unul din autorii Comentariului la Legea cu privire la Libertatea de Exprimare, elaborat în anul 2011 şi de avocata Janeta Hanganu.

Doritorii de a participa la atelier sunt invitați să trimită CV-ul la adresa de e-mail: mlu@ijc.md. Data limită – 5 septembrie 2012. Atelierul se va desfăşura în limba română. Jurnaliştilor din afara Chișinăului li se vor rambursa cheltuielile de transport.

Informaţii suplimentare puteți afla la: mlu@ijc.md, tel. (022) 21 36 52, 22 75 39. Persoana de contact: Elena CANDU, coordonatoare de programe CJI.

Programul de instruire este organizat în cadrul proiectului „Fortificarea cadrului legislativ în domeniul mass-media în Republica Moldova” realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu susţinerea financiară a Civil Rights Defenders, Suedia.