Nume
Parola
Vizualizări: 5329
Centrul pentru Jurnalism Independent premiat pentru transparenta organizationala
28 Iunie 2012 — Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a fost premiat pentru promovarea transparenţei în sectorul asociativ din Moldova în cadrul Galei Bunelor Practici organizată la 27 iunie a.c., de către Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova Contact.

Organizaţiile participante la Gală au fost evaluate de către juriu conform mai multor criterii, printre care: gestionarea eficientă a resurselor, practicile de bună guvernare, transparenţa şi responsabilitatea, comunicarea eficientă şi impactul serviciilor prestate comunităţii.

În acest context, CJI a fost selectat câştigător din cele 19 organizaţii care şi-au depus dosarul, acumulând cel mai mare punctaj la capitolele mediatizarea deciziilor, rapoartelor anuale şi comunicarea cu beneficiarii, publicul prin intermediul reţelelor sociale.

Scopul principal al Galei este de a promova principiile de transparenţă, etică şi bună guvernare în cadrul societăţii civile.

CJI a fost fondat în decembrie 1994, ca un proiect al Casei „Lumea Deschisă”, iar în 1998 devine organizaţie independentă care îşi vede misiunea în a sprijini jurnalismul profesionist şi îşi propune să contribuie la afirmarea unei prese de calitate, independente şi imparţiale.