Vizualizări: 4483
Forumul Naţional al Tinerilor: 125 de tineri din Moldova discută cu semenii lor şi cu demnitarii de stat problemele şi soluţiile pentru participarea tinerilor
Chişinău, 25 Iunie 2012 — 125 de tineri din toate raioanele Republicii Moldova s-au reunit, la Chişinău, la Forumul Naţional al Tinerilor, pentru a prezenta problemele şi reuşitele lor şi pentru a discuta cu înalţi oficiali ai ţării politicile de tineret. Forumul este organizat de Fundaţia Est-Europeană şi se desfăşoară timp de două zile, luni şi marţi, 25-26 iunie 2012, la Chişinău.
În debutul Forumului Naţional, tinerii au fost salutaţi de înalţi demnitari de stat şi parteneri ai iniţiativei de participare a tinerilor în Moldova.
„Acest Forum Naţional este o platformă pentru dialog, care va radiografia situaţia şi va formula soluţii la dificultăţile cu care se confruntă tinerii”, a afirmat Chiril Lucinschi, Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport şi Mass-media.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, William H. Moser, i-a îndemnat pe tinerii din Moldova să devină „forţa motrice a progresului economic şi social” şi să demonstreze prin acţiunile lor „ceea ce pot face tinerii care îşi asumă responsabilităţi”.
Şefa Cabinetului Prim-ministrului, Lilia Snegureac, a salutat „începutul unei discuţii extraordinare” şi a insistat că „nimic nu poate fi decis fără participarea tinerilor”. Cristina Harea, membră a Consiliului de Directori ai Fundaţiei Est-Europene, a menţionat că acest Forum al Tinerilor este „un eveniment de amploare şi importanţă naţională”, îndemnându-i pe tineri să-şi păstreze poziţia civică.
În mesajul său din debutul Forumului, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, a declarat că „implicarea este un element fundamental”. „Generaţia anilor 90 a adus ţării independenţa, iar generaţiile care urmează trebuie să readucă oamenilor reperele morale”, a afirmat Ministrul Tineretului şi Sportului.
Tinerii reuniţi la Forumul Naţional lucrează în patru ateliere axate pe priorităţilor din Strategia Naţională cu privire la Tineret şi vor formula recomandări pentru factorii de decizie în următoarele domenii:
• asigurarea accesului tinerilor la educaţie şi informare
• dezvoltarea serviciilor de sănătate şi protecţie socială
• asigurarea oportunităţilor economice pentru tineri (participarea tinerilor la viaţa economică)
• participarea tinerilor la viaţa publică (civică şi politică) şi promovarea cetăţeniei active.
„La acest Forum ne putem exprima liber doleanţele şi cred că evenimentul va avea un impact pozitiv asupra viitorului nostru. La fel, Forumul ne dă un imbold să continuăm lucrurile bune pe care le facem”, a afirmat Marina Zeamă, liderul Fondului pentru Tineri oraşul Ungheni.
În cea de-a doua zi a Forumului Naţional, tinerii vor participa la audieri publice parlamentare, la Palatul Republicii, şi vor avea întâlniri cu miniştri şi alţi factori de decizie din Republica Moldova. În finalul evenimentului, tinerii vor prezenta rezultatele întrevederilor cu oficialii responsabili pentru politicile de tineret din ţară şi vor schiţa paşii următori în contextul rezoluţiei finale a Forumului.
Forumul Naţional al Tinerilor este organizat în cadrul proiectului „Participarea Tinerilor în Moldova” şi a fost precedat de Forumul Tinerilor din regiunea transnistreană a ţării (26 martie 2012, Chișinău), Forumul Tinerilor din regiunea Centru (5 aprilie 2012, Chişinău), Forumul Tinerilor din regiunea Nord (12 aprilie 2012, Bălți) şi Forumul Tinerilor din regiunea Sud (26 aprilie 2012, Cahul). De asemenea, iniţiativa de participare a tinerilor, realizată de Fundaţia Est-Europeană, a inclus efectuarea unui studiu sociologic axat pe participarea tinerilor, desfăşurarea unor programe de instruire pentru 35 de organizaţii de tineret şi 35 de lucrători de tineret din toate raioanele ţării şi organizarea unor dezbateri în domeniul tineretului în toate unităţile teritorial administrative ale Moldovei. La fel, a fost lansată platforma de www.tineri.md şi se află în curs de desfăşurare programul de granturi din cadrul proiectului şi şcolile regionale de liderism politic.
Forumul Naţional al Tinerilor este organizat de Fundaţia Est-Europeană (FEE) din resursele acordate de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia.
Contacte:
Sandu COICA, Coordonator de programe, Fundaţia Est-Europeană
tel. (+373-22) 235-343; 548-102 ext.117
Mob.: +373 69261837
e-mail: ACoica@eurasia.md
web: www.eef.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33