Nume
Parola
Vizualizări: 2903
AJUTOR PENTRU VICTIMELE CUTREMURULUI DIN HAITI
Chisinau, 21 Ianuarie 2010 — Misiunea Religioasă Catolică „Caritas Moldova” împreună cu Biserica Catolică din Moldova lansează campania de colectare a fondurilor pentru victimele cutremurului din Haiti - „O rugăciune şi o mână de ajutor pentru Haiti”.

Pe 12 ianuarie 2010, în Haiti a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter urmat de o serie de replici de mare intensitate. Populaţia din Haiti, cea mai săracă ţară din America de Nord, se confruntă cu consecinţele dezastruoase ale celui mai puternic cutremur din ultimii două sute de ani din această regiune a lumii. Sute de mii de morţi şi răniţi, numărul cărora nici nu poate fi stabilit exact, milioane de persoane afectate de dezastru şi o ţară care nu poate să facă faţă de una singură unei tragedii de asemenea proporţie. Vă chemăm să nu rămâneţi indiferenţi! Să ajutăm pe alţii pentru că şi noi suntem ajutaţi atunci când ne este greu.

Astfel, în perioada 24-31 ianuarie, la Biroul Naţional Caritas Moldova (situat pe stradela Sf. Andrei 7, tel. 293156) dar şi în cadrul Filialelor Caritas Moldova* vor fi plasate cutii speciale pentru donaţii. Toţi banii adunaţi vor fi transmişi colegilor noştri din oficiul Caritas din Haiti.

Organizaţii şi persoane care doresc, în spirit de solidaritate, să se alăture acţiunii caritabile de colectare a fondurilor, pot să facă donaţii pe contul bancar al Misiunii Religioase Catolice „Caritas Moldova”:

MRC “Caritas Moldova”
c/f:    560019
Cont:    225100000100479
BCA «Victoriabank», or. Chişinău
c/b:    VICBMD2X416
„Donaţie pentru Haiti”

Să vă răsplătească Bunul Dumnezeu pentru dărnicia voastră şi să vă binecuvânteze!

* Filiale Caritas Moldova sunt în – Chişinău, Stăuceni, Bălţi, Grigorăuca, Creţoaia, Stîrcea, Raşcov, Slobozia Raşcov, Rîbniţa, Tiraspol, Tighina (Bender)