Nume
Parola
Vizualizări: 6305
Smirnov contează pe implicarea Moscovei
28 Decembrie 2009 — Noile accente politice transpuse de Chişinău în problematica transnistreană, cu participarea Kievului, creează premise clare pentru reformatarea exhaustivă a procesului de negocieri, blocat anterior de guvernarea comunistă, angajată faţă de Moscova şi indiferentă faţă de factorul ucrainean. Deşi contextul acestor evoluţii este încă destul fragil, energia apărută în urma conlucrării guvernării moldovene şi a celei din Ucraina impune un traseu total inedit pentru resuscitarea problemei transnistrene.

Majoritatea actorilor internaţionali interesaţi sunt în incapacitate de a influenţa direct asupra procesului de reglementare. Posibilitatea reală de a înclina balanţa o are la moment Uniunea Europeană, folosind arsenalul politicilor sale regionale bazate pe instrumentele Politicii Europene de Vecinătate, dar în primul rând, angajamentele politice rezultate din relaţiile bilaterale cu Ucraina şi Rusia.

UE mai importantă ca niciodată

Pe fondul unor măsuri concrete de sistematizare a relaţiilor dintre R. Moldova şi Ucraina, reapare necesitate reevaluării rolului pe care îl au cele două ţări în contextul chestiunii transnistrene. Expresia acestei apropieri moldo-ucrainene comportă un caracter pro-european pronunţat. Ambele ţări fac parte din Parteneriatul Estic, doresc o integrare europeană apropiată şi fac parte din agenda externă UE. De aceea, paşii făcuţi de R. Moldova aparte, dar şi în comun cu partea ucraineană vizează o participare mai activă a Bruxellului în soluţionarea problemei transnistrene, fără a schimba însă formatul de negocieri "5+2". Printre iniţiativele propuse către UE se numără instituţionalizarea euroregiunii "Nistru" şi lansarea unui moratoriu de 6 luni la interdicţia de călătorie pentru 17 lideri transnistreni, stabilită în februarie 2003.

Spaţiul de manevră de care dispune Bruxellul în problema transnitreană este conştientizat perfect de autorităţile de la Chişinău (precum şi de la Kiev), care le atribuie factorului european o semnificaţie majoră, suplimentar la cea din cadrul mecanismului de negocieri în formatul "5+2". Însă pentru ca aceasta să dea dovadă de funcţionalitate, operativitate şi cointeresare sunt imperative câteva condiţii:

• Gradul înalt de cooperare a factorilor de decizie de la Kiev cu Bruxellul, angrenarea coerentă rapidă a Ucrainei în Politica Externă şi de Securitate a UE, dar şi re-gândirea procesului de integrare euro-atlantică (conexe la schimbările politice derulate după alegerile prezidenţiale din 17 ianuarie 2010);
• Capacitatea executivului înalt al UE (Preşedintele UE, dar în special Însărcinatul cu Afaceri Externe) de a se impune în faţa voinţelor particulare ale statelor membre, reconfigurând empatiile intereselor economice şi de altă natură ale "greilor UE" (Germania, Franţa, Italia) în raport cu Rusia;
• Menţinerea ritmului accelerat al dialogului moldo-comunitar, prin asigurarea unui pragmatism şi respect reciproc în relaţie cu Rusia (detaşarea de la un cadru bilateral puternic "transnistrizat");
• Înaintarea şi perfecţionarea cadrelor umane implicate în gestionarea afacerilor externe ale RM, în contextul rechemării plenare a diplomaţilor de rang înalt din misiune (excluzând practicile non-meritocratice observate la instituirea noii guvernări, precum şi a oricăror înţelegeri intra sau interpartiinice la distribuirea portofoliilor diplomatice).

Smirnov şi "ajutorul" tardiv al Rusiei

Liderul de la Tiraspol se află într-un continuu proces de izolare atât pe plan extern, cât şi intern. Partidul "Obnovlenie" rival lui I. Smirnov este în continuă ascensiune, fiind promovat intens de formaţiunea politică condusă de V. Putin ("Edinaia Rosia"), totodată, având susţinerea Occidentului. Situaţia critică a „regimului smirnovist” este agravată de ofensiva "transnistreană" a guvernării moldoveneşti, care nu doar a reuşit să deblocheze relaţiile cu Ucraina, dar şi să intre în contact cu Moscova. Mai mult, Chişinăul şi-a reaşezat poziţiile în cadrul OSCE, în dialogul cu UE, obţinând careva angajamente politice şi din partea NATO, conferindu-i problemei transnistrene laturi externe actualizate.

Manifestările externe ale Chişinăului au fost ignorate de Tiraspol o perioadă de timp, pentru că nu reprezintau pericole reale, dar şi pentru că Smirnov era într-o poziţie mai favorabilă.
Lansarea "euroregiunii" sau revizuirea prohibiţiei la vize pentru "suita lui Smirnov" de către UE constituie o combinaţie de "condiţionalitate" şi "momeală" pentru regiunea transnistreană, care se poate solda cu subminarea regimului lui Smirnov. Pentru a preveni această evoluţie, administraţia separatistă a decis ca anume acum să mediatizeze pe larg problema privării de paşapoarte ruseşti şi ucrainene deţinute de persoanele din raioanele de Est ale RM.

Pe de o parte, aceasta atrage atenţia candidaţilor la preşedinţie din Ucraina, revendicând anumite angajamente politice din partea lor pentru cei 100.000 de etnici ucraineni care locuiesc în regiune. "Cartea ucraineană" poate condiţiona nu doar contrabalansarea forţelor în reglementarea transnistreană, dar şi întărirea ponderii lui Smirnov în rândul electoratului transnistrean, în cazul victoriei unuia din cei doi lideri ucraineni pro-ruşi, în special a lui V. Ianukovici.

Pe când, specularea cu violarea drepturilor cetăţenilor ruşi din regiunea transnistreană, care sunt deposedaţi de paşapoarte de către serviciile vamale moldoveneşti, ţinteşte Rusia şi doctrina politicii externe ruseşti. Problema ruşilor din regiunea transnistreană este cel mai puternic argument şi instrument de sensibilizare a Moscovei, care în ultima perioadă a abandonat problema transnistreană. În cazul dat, Smirnov o foloseşte pentru a-şi ridica prestigiul decăzut atât în ochii Kremlinului, cât şi a propriului electorat.

Pentru a obţine un impact mai mare, Smirnov invocă posibilitatea unei intervenţii militare din partea Rusiei, conform noilor principii ruseşti de politică de externă, dacă Chişinăul va practica depaşaportizarea populaţiei din regiunea transnistreană. Interpretarea distorsionată aplicată de Smirnov este destinată nu doar Chişinăului, dar şi Bruxellului interesat ca "scenariul georgian" să nu se repete în vecinătatea sa. Într-adevăr, implicarea militară a Rusiei poate avea loc doar în situaţia pericolului fizic a cetăţenilor ruşi (potrivit noii doctrini), în alte cazuri, Moscova face apel la instrumentele diplomatico-politice sau în cel mai rău caz, la presiunile de ordin economic (cazul Ţărilor Baltice).

Denis Cenuşă