Vizualizări: 3894
Martor condamnat pentru declaraţii mincinoase
Chisinau, 6 Octombrie 2009 — Prin sentinţa Judecătoriei Botanica, Bobernaga Lilia a fost condamnată pentru declaraţii mincinoase la 3 ani închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată pe un termen de probă de 1 an.
Reamintim, că Bobernaga L., în cadrul judecării unei cauzei penale, fiind audiată în calitate de martor şi fiind preîntâmpinată de răspunderea penală, cu bună-ştiinţă a dat declaraţii mincinoase.
În cazul dat, cu scopul de a ajuta altă persoană să evite răspunderea penală, martorul a ajuns pe banca acuzaţilor.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33