Nume
Parola
Vizualizări: 3814
AU ÎNCEPUT CURSURILE LA ŞCOALA DE STUDII AVANSATE ÎN JURNALISM
Chişinău, 1 Septembrie 2009 — A patra promoţie de studenţi a început cursurile la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism. 17 tineri şi tinere vor învăţa timp de zece luni, în regim de redacţie, standardele şi practicile jurnalismului occidental şi felul în care acestea pot fi aplicate în Republica Moldova.

Cei mai mulţi doritori de a îmbrăţişa jurnalismul sunt absolvenţi ai facultăţilor cu profil economic (5 persoane) şi de litere (4 persoane). Spre deosebire de anii precedenţi, doar un student are studii în domeniul jurnalismului. Ceilalţi studenţi au absolvit artele, dreptul, managementul, ştiinţele politice, medicina şi istoria.
În acest an la ŞSAJ au fost admişi 3 băieţi şi 14 fete. Vârsta medie a studenţilor este 24 de ani.

Ceremonia de deschidere a anului de studii a avut loc în prezenţa instructorilor Şcolii. Tot în prima zi de studii a fost organizată o întâlnire între actualii şi foştii studenţi ai şcolii. Absolvenţii celor trei promoţii anterioare au împărtăşit noilor colegi din experienţa lor şi le-au oferit sfaturi cum să depăşească dificultăţile care-i aşteaptă pe durata studiilor, dar şi la angajare în câmpul muncii.

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism a fost lansată la 4 septembrie 2006 cu scopul de a pregăti jurnalişti universali pentru mass media din Republica Moldova. Şcoala este un proiect desfăşurat în comun de instituţiile partenere Centrul Independent de Jurnalism din Chişinău, Şcoala de Jurnalism din Missouri, SUA, şi Centrul de Formare şi Perfecţionare a Jurnaliştilor din Paris, Franţa. Proiectul este finanţat de Programul MATRA al Ministerului olandez de Externe, implementat prin intermediul organizaţiei Press Now.

Vitalie Dogaru, coordonator academic al Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism
Tel. 21-36-52, vdogaru@scoaladejurnalism.md