Vizualizări: 3256
Planul de implementare a Programului Operațional Regional Nord pentru anul 2023, aprobat de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord
Râșcani, 7 Februarie 2023 — Principalele rezultate obținute și activitățile realizate în anul 2022 de Agenția de Dezvoltare Regională Nord au fost prezentate marți, 7 februarie 2023, în cadrul primei ședințe ordinare a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord din acest an, organizată în incinta Consiliului Raional Râșcani. Consilierii regionali au aprobat planul de implementare a Programului Operațional Regional (POR) Nord (2022-2024) pentru anul 2023 și Studiul de specializare inteligentă al Regiunii de Dezvoltare Nord.
În debutul ședinței, Igor Malai, șeful Direcției politici de dezvoltare regională în cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), s-a referit la importanța continuității proiectelor implementate în regiune și a anunțat că, în acest an, vor fi lansate noi concursuri de proiecte de dezvoltare regională și locală. „Sumele alocate pentru anul curent sunt mult mai mici decât necesitățile pe care le avem. Sperăm că Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală va fi suplinit pe parcursul anului, pentru a avea posibilitate să răspundem la acele necesități pe care le-ați depus în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte desfășurate anul trecut. Ne străduim să identificăm oportunități, să discutăm cu partenerii de dezvoltare, care ne-au asigurat de suport în ceea ce facem și promovăm”, a menționat funcționarul MIDR.
Progresul realizării POR Nord, 2022
Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a prezentat în cadrul ședinței cele mai importante rezultate obținute de Agenție pe parcursul anului 2022. În raportul prezentat de către șefa ADR Nord se arată că, anul trecut, ADR Nord a inițiat implementarea a 11 proiecte de infrastructură finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), pentru care au fost alocate 85,7 mil. lei din FNDRL, și a continuat implementarea a cinci proiecte de infrastructură finanțate de Uniunea Europeană. Totodată, a fost finalizată implementarea a trei subproiecte finanțate din FNDRL și a trei proiecte finanțate de Uniunea Europeană.
Din suma totală a investițiilor înregistrate anul trecut, 67,4 mil. lei, din care 8 mil. lei reprezintă cofinanțare locală, au fost valorificate pentru proiectele finanțate de Uniunea Europeană și 3,2 mil. lei – pentru proiectele finanțate din sursele Guvernelor Germaniei, Estoniei, Poloniei și ale altor parteneri de dezvoltare.
Proiectele implementate acoperă cinci domenii de intervenție: asigurarea cu apă (8 proiecte); eficiența energetică a clădirilor publice (2 proiecte); infrastructura de afaceri (1 proiect), atracții turistice (2 proiecte) și dezvoltare urbană (3 proiecte).
Șefa ADR Nord a trecut în revistă și alte rezultate importante obținute în realizarea politicii de dezvoltare regională în anul 2022: finalizarea și aprobarea Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024; elaborarea și aprobarea de către membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord a Programului de accelerare a dezvoltării municipiului Bălți în calitate de pol de dezvoltare pentru perioada 2023-2027; elaborarea capitolelor privind sectorul Aprovizionare cu apă și canalizare din Strategiile socio-economice ale raioanelor Briceni, Glodeni și Sângerei; elaborarea Studiului privind specializarea inteligentă în Regiunea de Dezvoltare Nord; crearea Unităților de implementare a proiectelor în municipiile Soroca și Edineț; elaborarea Programelor de revitalizare urbană (PRU) pentru orașele Otaci, Dondușeni, Râșcani și actualizarea PRU ale orașelor Edineț și Sângerei; organizarea a două concursuri de proiecte; evaluarea post-implementare a patru proiecte de infrastructură; dezvoltarea capacităților membrilor CRD Nord și autorităților publice locale și acordarea echipamentelor necesare în situații de criză (12 generatoare electrice, 12 seturi antiincendiare, 360 seturi de lenjerie de pat); certificarea a zece antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Nord în domeniul management financiar și marketing etc.
Totodată, pe parcursul anului trecut, ADR Nord a organizat evenimente ale căror obiective au fost implementarea politicii de dezvoltare regională și promovarea Regiunii de Dezvoltare Nord ca pe o destinație atractivă pentru investitori și turiști.
Planul de implementare a POR Nord, 2023
Prezentând planul de implementare a POR Nord în anul 2022, șefa Secției planificare și cooperare regională a ADR Nord, Elena Boboc, a adus la cunoștința membrilor CRD Nord cele trei obiective majore: (1) creșterea competitivității și ocupării forței de muncă a RDN; (2) sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii; (3) îmbunătățirea mecanismelor și instrumentelor de implementare a politicii de dezvoltare regională. Pentru realizarea direcțiilor prioritare ale celor trei obiective majore, Regiunea de Dezvoltare Nord va beneficia de 93,27 mil. lei pentru implementarea proiectelor și programelor de dezvoltare regională, conform Planului anual de finanțare din mijloacele FNDRL pentru anul 2023, aprobat recent de Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL). Astfel, importante surse financiare urmează să fie valorificate pentru proiecte de aprovizionare cu apă și canalizare, valorificare a patrimoniului istoric, revitalizare a zonelor urbane și valorificare a infrastructurii de afaceri.
Regiunea de Dezvoltare Nord are un studiu de specializare inteligentă
Membrii CRD Nord au aprobat în cadrul ședinței Studiul de specializare inteligentă al Regiunii de Dezvoltare Nord, elaborat în cadrul proiectului de susținere a Regiunii de Dezvoltare Nord ca răspuns la situațiile de urgență, implementat de ADR Nord și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”.
În POR Nord, una dintre direcțiile stabilite este axată pe sprijinirea sectoarelor cu potențial de specializare inteligentă în Regiunea de Dezvoltare Nord, cu impact asupra creșterii economice prin sporirea gradului regional de cercetare, dezvoltare tehnologică, inovare și antreprenoriat. Mariana Cebotari, specialistă în planificare în cadrul ADR Nord, susține că abordarea prin specializare inteligentă a Regiunii de Dezvoltare Nord va contribui la direcționarea resurselor disponibile pentru cercetare și inovare exact în domeniile unde acestea pot fi valorificate pe deplin – sectoarele economice care reprezintă competitivitate și atractivitate sporită.
La rândul său, șefa ADR Nord, Maria Prisacari, susține că specializarea inteligentă este deosebit de necesară în această perioadă de criză economică. „Aceasta reprezintă cea mai bună modalitate de optimizare a beneficiilor în materie de cercetare și inovare ale investițiilor publice. Principalul impact așteptat este acela al creșterii și succesului în sectoarele în care economia noastră regională poate fi competitivă, putând chiar să schimbe și să modernizeze modelul regional de producție”, a relevat directorul ADR Nord.
Specializarea inteligentă este un concept promovat de Uniunea Europeană pentru a exprima cadrul și mecanismele de specializare a proceselor de inovare la nivelul unei țări/regiuni de dezvoltare. În exercițiul financiar 2021-2027, acest concept este susținut prin obiectivele strategice investiționale ale Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, în special prin Obiectivul de Politică 1 „O Europă mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente”.
Programul Național „Satul European”
În cadrul aceleiași ședințe, directorul adjunct al Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), Serghei Cojocari, a prezentat progresul implementării, în Regiunea de Dezvoltare Nord, a proiectelor prioritare selectate în cadrul Concursului de propuneri de proiecte desfășurat în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European”. Reprezentantul ONDRL a informat că, în 2022, Regiunii de Dezvoltare Nord i-au revenit 195,94 mil. lei, din sursele FNDRL, pentru proiectele de dezvoltare locală.
Ședința de constituire a CRD Nord de legislatura a IV-a a avut loc în data de 21 ianuarie 2020, la Bălți. CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri: cei 11 președinți de raioane, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al regiunii. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33