Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 787 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 7457
Bălți, 13 Decembrie 2016 — Asociația obștească ”Caroma Nord”, în colaborare cu Primăria Bălți, elaborează un Plan de Acțiuni (PLAM), ca și parte integrantă a Strategiei de Dezvoltare Durabilă 2017-2020 a municipiului Balți.

Planul este elaborat în cadrul proiectului ”Creșterea implicării societății civile în protecția mediului și implicarea în procesele decizionale prin crearea Coaliției de Mediu în Bălți și promovarea valorilor europene de mediu”, implementat de FHI 360 cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Vizualizări: 4921
7 Decembrie 2016 — Organizaţiile neguvernamentale, fundaţiile, instituţiile private, dar şi confesiunile religioase pot beneficia de Legea 2%. Documentul prevede că aceste instituții pot primi doi la sută din impozitul pe venit al persoanelor fizice care decid să le acorde banii.

Vizualizări: 4806
7 Decembrie 2016 — Astăzi, Centrul Contact a organizat Gala de Premiere a bunelor practici de prevenire a corupţiei la nivel local, în incinta hotelului Regency. La acest eveniment au fost premiate ONG-urile și mass-media care au reflectat subiectul luptei cu corupția.
Vizualizări: 5548
Bălți, 4 Decembrie 2016 — “Special not different” a fost un schimb de tineri internațional care a implicat organizații și participanți din țările participante la program (România și Spania) și dintr-o țară parteneră din vecinatatea UE – Republica Moldova.

Organizațiile participante au fost Asociația Creștin-Umanitară Slujirea Vieții din România, alături de partenerii săi Caroma Nord (Republica Moldova) și ASOCIACION BUILDING BRIDGES, (Spania).
Vizualizări: 4614
29 Noiembrie 2016 — Centrul CONTACT invită mass-media la GALA CELOR MAI BUNE PRACTICI ANTICORUPȚIE.
Evenimentul va avea loc la 7 decembrie, în incinta hotelului Regency, la ora 11.
Vizualizări: 4348
29 Noiembrie 2016 — La 7 decembrie, Centrul Contact va organiza Gala de Premiere a bunelor practici de prevenire a corupţiei la nivel local. La acest eveniment vor fi premiate ONG-urile și mass-media care au reflectat subiectul luptei cu corupția.
Vizualizări: 5473
Bălți, 18 Noiembrie 2016 — În perioada 19-20 noiembrie 2016, 13:00 - 17:00,va avea loc Forumul Tinerilor 2016 cu genericul „Începe să acționezi schimbînd lumea”.

Scopul Forumului este de a implica tinerii din municipiul Bălți în procesul de elaborare și realizare a Strategiei Locale de Tineret, cît și a proiectelor de tineret.
Vizualizări: 4738
17 Noiembrie 2016 — Viitorul în alb este fără corupție. Acesta este mesajul pe care îl transmite cel de-al treilea spot video, realizat de Centrul Contact în colaborare cu Media-Art.
Vizualizări: 4484
16 Noiembrie 2016 — Campania de informare şi educaţie electorală „Alege Președintele tău!” s-a încheiat la 10 noiembrie în orașele Briceni și Cahul.
Vizualizări: 6052
Ialoveni, 10 Noiembrie 2016 — Vineri, 11 noiembrie 2016, începînd cu orele 11.00, în incinta Casei de Cultură din Ialoveni, organizaţia teritorială Ialoveni a Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” (AO ANM) și partenerii organizează proiecția filmului artistic „Arrivederci” (scenariu și regia Valeriu Jereghi, Artist al Poporului).