Vizualizări: 1433
Republica Moldova salută găsirea unei soluţii în criza gazelor între Federaţia Rusă şi Ucraina
Chişinău, 18 Ianuarie 2009 — Guvernul Republicii Moldova salută faptul că partea ucraineană şi cea rusă au ajuns la consens în privinţa condiţiilor de livrare şi tranzit a gazelor naturale către Republica Moldova şi ţările europene. Asupra reluării, începînd cu 19 ianuarie curent, a livrărilor de gaze pe teritoriul Ucrainei au căzut de acord Prim-miniştrii Federaţiei Ruse şi a Ucrainei, Vladimir Putin şi, respectiv, Iulia Timoşenco, în cadrul negocierilor bilaterale purtate sîmbătă la Moscova.
În prezent, Republica Moldova este alimentată cugaze naturale atît prin conducta de la Alexeevca, în nordul republicii, cît şi prin cea de la Grebeniki. În ultimele 24 de ore în gazoduct au intrat circa 9 – 9,5 milioane metri cubi de gaze naturale, astfel fiind asigurate cu gaze toate localităţile de pe ambele maluri ale rîului Nistru.
Centralele termoelectrice funcţionează în regim normal şi au fost transferate parţial pe gaz, în scopul de a economisi păcura din stocuri, care, în regimurile actuale, sînt suficiente pentru circa 10 zile.
Începînd de luni, 19 ianuarie curent, toate şcolile şi instituţiile sociale şi medicale din republică îşi vor relua activitatea în regim normal.
Serviciul de presă al Guvernului
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33