Nume
Parola
Vizualizări: 5865
Utilizarea radiotelefoanelor în standardul DECT 6.0 nu este permisă în Moldova
Chisinau, 23 Decembrie 2014 — În legătură cu utilizarea tot mai frecventă a radiotelefoanelor fixe în standardul nord-american DECT 6.0, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC) și Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) solicită susținerea și implicarea Serviciului Vamal și al ÎS ”Poșta Moldovei” în stoparea importului telefoanelor de acest tip pe piață. În același timp, deţinătorii de aparate respective sunt atenționați că folosirea acestora în Republica Moldova nu este permisa şi se sancţionează conform Codului contravenţional. Utilizarea radiotelefoanelor de tip DECT 6.0 afectează în mod direct funcționarea reţelelor de telefonie mobilă 3G şi calitatea serviciilor, fapt care prejudiciază interesele a sute de mii de consumatori.

Radiotelefoanele fixe în standardul DECT 6.0 sunt destinate pentru ţările din America de Nord (frecvenţa de lucru a acestui standard este de 1920-1930 MHz, aceasta fiind utilizată pe continentul nord-american fără licență), standardul DECT 6.0 având un plan de frecvențe diferit de standardul european DECT. În Europa, inclusiv în Republica Moldova, frecvența dată este alocată în bază de licență operatorilor de telefonie mobilă pentru rețele 3G, iar utilizarea de către consumători a radiotelefoanelor fixe DECT 6.0 pe teritoriul ţării noastre produce interferențe esențiale rețelelor mobile naționale. Locul apariției semnalului prejudiciabil poate fi stabilit uşor prin mijloace tehnice de control radio.

Persoanele care folosesc radiotelefoane fixe în standardul DECT 6.0 riscă sancțiuni de până la 500 de unităţi contravenţionale (10.000 lei) pentru producerea perturbațiilor rețelelor publice de telefonie mobilă și împiedicarea funcţionării echipamentelor şi liniilor de telecomunicații.

Pentru a evita sancţiunile, consumatorii sunt atenționași să nu achiziționeze și să nu introducă în țară radiotelefoane fixe în standardul DECT 6.0 din America de Nord. Ei sunt obligați să înceteze utilizarea terminalului dacă au constatat că acesta este în standardul DECT 6.0 sau este marcat, precum urmează: ”United States”, ”FCC Approved”, ”For use in USA and Canada”.

Persoanelor care doresc să procure radiotelefoane fixe în standardul DECT li se recomandă să fie prudente la efectuarea cumpărăturilor on-line (de ex: www.ebay.com, http://www.aliexpress.com/), precum și la procurarea acestor terminale pe piața secundară din Moldova, asigurându-se că aparatele respective nu utilizează standardul nord-american DECT 6.0 și au sigla CE, ce confirmă certificarea pentru Uniunea Europeană.

Radiotelefoanele fixe în standardul european DECT achiziționate din Europa, inclusiv în magazinele autorizate din Moldova, utilizează altă frecvență decât rețelele mobile 3G (frecvenţa de lucru a standardului DECT european: 1880-1900 MHz) și pot fi folosite fără restricții.

Doritorii de a obţine informații suplimentare la acest subiect pot apela linia telefonică ANRCETI 080080080 (apel gratuit) sau numărul de telefon: 022 73 53 94 (Centrul Naţional pentru Frecvenţe Radio).