Vizualizări: 4917
Mesajul Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Cancerului
4 Februarie 2013 — În această zi în care milităm pentru acţiuni consolidate de prevenire și luptă împotriva cancerului, îndemn cetățenii Republicii Moldova să conștientizeze necesitatea adoptării măsurilor imediate de contracarare a maladiei.
Discuţiile pe care le purtăm asupra acestui subiect sensibil, lecţiile publice, mesele rotunde, activităţile de conştientizare sau proiectele pilot de diagnosticare precoce a cancerului mamar și col uterin sunt o parte a soluţiei. Este nevoie de continuarea iniţiativei noastre de promovare a screeningului profilactic de depistare a cancerului mamar şi de acces mai larg la aceste măsuri de prevenire.
Este important să preluăm bunele practici în domeniul prevenirii, diagnosticării şi tratamentului cancerului de la țările cu experiențe solide în implementarea unor astfel de programe. Trebuie să realizăm toate acţiunile necesare pentru ca cetățenii să conştientizeze importanţa sănătăţii lor. Doar astfel putem vorbi despre un viitor sănătos al Republicii Moldova.
În Moldova, cancerul afectează femeile, bărbaţii şi copiii, astfel încât tendinţele sunt mai mult decât îngrijorătoare. Consider că un aspect important în dezvoltarea sistemului de prevenire a cancerului îl constituie modernizarea tehnologiilor de diagnosticare şi tratament, ceea ce ar fortifica sistemul sănătăţii şi ar îmbunătăţi substanţial calitatea serviciilor medicale prestate populaţiei.
Sunt ferm convinsă că fiecare zi este prețioasă și trebuie valorificată pentru a duce un mod de viață sănătos, alături de oamenii dragi, având succes în domeniile în care activăm.
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33