Nume
Parola
Vizualizări: 3203
Avocatul Parlamentar A.Munteanu: Atitudinea nepăsătoare faţă de pacienţi şi corupţia în rîndurile lucrătorilor medicali nu pot fi tolerate
Chişinău, 21 Mai 2012 — Comunicat de presă

La Centrul pentru Drepturile Omului s-a adresat petiţionara F. C., domiciliată în municipiul Chişinău, care a invocat solicitarea unor sume de bani la una din instituţiile medico-sanitare din capitală pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale necesare. Ea s-a mai plîns de atitudine neglijentă şi disconsiderare din partea personalului medical în timpul aflării în acest spital.

Fiind direct interesat de gradul de respectare a drepturilor omului în Republica Moldova, inclusiv şi de capacitatea instituţiilor statului de a le asigura în măsura cuvenită, avocatul parlamentar Anatolie Munteanu a solicitat autorităţilor competente investigarea cazului dat.

Fără a face referite la demersul cetăţenei C., care urmează a fi verificat de instituţiile de resort, ombudmsanul a relevat că atitudinea nepăsătoare faţă de pacienţi şi corupţia în rîndurile lucrătorilor medicali nu pot fi tolerate. Avocatul parlamentar a reafirmat şi cu acest prilej importanţa adoptării unor măsuri eficiente pentru prevenirea şi neadmiterea unor asemenea fenomene negative, sporirea responsabilităţii lucrătorilor medicali faţă de viaţa şi sănătatea pacienţilor.

Realizarea plenară a drepturilor omului la asistenţă medicală este de neconceput fără de respectarea demnităţii fiinţei umane, recunoaşterea vieţii umane, a sănătăţii omului ca valoare supremă, fără de o atitudine grijulie şi plină de compasiune faţă de pacienţi din partea lucrătorilor medicali, susţine Anatolie Munteanu. Iar solicitarea de mită, a unor favoruri pentru serviciile medicale prestate este pe cît de ilegală, pe atît de incompatibilă cu calitatea de medic, contravine în mod flagrant eticii lucrătorilor medicali şi jurămîntului lui Hippocrate.