Nume
Parola
Vizualizări: 3954
MOLDOVENII VOR AVEA MAI MULTE POSIBILITĂŢI DE A STUDIA ŞI DE A SE ANGAJA ÎN ŢĂRILE EUROPENE
Chişinău, 5 Ianuarie 2012 — Guvernul a aprobat iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului interguvernamental privind recunoaşterea diplomelor, titlurilor academice, calificărilor şi competenţelor, elaborat de Ministerul Educaţiei.
Ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi a menţionat că Acordul privind recunoaşterea diplomelor, titlurilor academice, calificărilor şi competenţelor urmează a fi semnat cu 23 de state.
"Din momentul în care am aprobat acest acord-cadru avem tot temeiul să venim cu propunerile de rigoare la adresa celor 23 de ţări, care au fost şi ele aprobate prin anexă. Este vorba despre Italia, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Germania, Polonia, Ungaria, Suedia, Norvegia, Finlanda, Cehia, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, Portugalia, Grecia, Turcia, Israel, Cipru şi Ţările Baltice”.
Cele 23 de ţări au înregistrat progrese semnificative în domeniul învăţămîntului şi , de regulă, cetăţenii Republicii Moldova emigrează în aceste ţări. Implementarea acordului va facilita recunoaşterea pe plan internaţional a actelor de studii şi a calificărilor obţinute în RM, în scopul continuării studiilor şi/sau angajării în cîmpul muncii peste hotare”.

Baza normativă propusă va stimula reîntoarcerea cetăţenilor RM în ţară şi va asigura încadrarea lor în viaţa social economică a ţării, prin recunoaşterea calificărilor/competenţelorobţinute în învăţămîntul non formal, a mai menţionat ministrul Educaţiei, Mihai Şleahtiţchi.
Acordul se referă şi la actele de studii, eliberate anterior datei intrării în vigoare a acestuia.
Sub aspect politic, semnarea Acordului de colaborare cu Guvernele ţărilor din lista anexată Hotărârii de Guvern va crea oportunităţi pentru dezvoltarea contactelor inter-umane în conformitate cu reglementările comunitare şi angajamentele asumate de Republica Moldova în contextul aspiraţiilor de integrare europeană. Cooperarea în cadrul Acordului va contribui la modernizarea politicilor educaţionale şi aproximarea acestora la standardele europene, precum şi implementarea prevederilor Procesului Bologna în Republica Moldova.
Sub aspect economic şi social, facilitarea procedurilor de recunoaştere a actelor de studii va contribui la promovarea mobilităţii academice şi profesionale a cetăţenilor Republicii Moldova, va spori calitatea studiilor şi pregătirea specialiştilor de înaltă calificare pentru economiile naţionale ale ţărilor implicate, va asigura dezvoltarea durabilă a economiilor statelor noastre.

Sub aspect organizatoric, întru îndeplinirea prezentului Acord, Părţile vor efectua schimb de acte legislative şi normative din domeniul educaţiei şi ştiinţei, în scopul facilitării procedurilor ce ţin de recunoaşterea actelor de studii, titlurilor academice şi a calificărilor. Autorităţile competente ale Părţilor vor efectua schimb de informaţii necesare pentru implementarea prezentului Acord şi se vor informa reciproc despre modificările operate în sistemul educaţional, actele de studii şi titlurile academice.
Sub aspect temporar, acordul se va încheia pe o perioadă de cinci ani. La propria decizie, Părţile pot denunţa Acordul menţionat. În cazul neîncetării acţiunii prezentului Acord, implementarea acestuia va fi automat extinsă pe o perioadă imediat consecutivă de cinci ani.
Sub aspect financiar, asigurarea financiară a activităţilor, prevăzute de Acord va fi realizată în limita disponibilităţilor financiare ale Părţilor.