Vizualizări: 1931
Dezvoltare durabilă prin ecotehnologii, ecoproduse, ecoservicii
Chisinau, 7 Noiembrie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie invită mass-media la Conferinţa „Dezvoltare durabilă prin ecotehnologii, ecoproduse, ecoservicii” şi la Masa rotundă: „Proiectul GREENEVO – oportunităţi de colaborare în domeniul energiei regenerabile şi tehnologiilor verzi”, care vor avea loc marţi, 8 noiembrie 2011, începând cu orele 10:00, la Casa Sindicatelor, sala de conferinţe, et. 1, (mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr. 129).
La evenimente vor participa reprezentanţi ai autorităţilor publice, Ambasadorul Republicii Polonia în Republica Moldova, ES Bogumil Luft, reprezentantul Ministerului Mediului al Republicii Polonia, Marzena Brzychcyz, conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei, circa 30 de agenţi economici autohtoni și 9 companii poloneze specializate în domeniile: energie regenerabilă, tehnologii pentru economisirea energiei, curățare, canalizare etc.
Manifestările sunt organizate în cadrul proiectului ”GREENEVO”, care este o iniţiativă inovaţională a Ministerului Mediului al Poloniei și are obiectivul de a promova tehnologiile poloneze de protejare a mediului, a acorda suport dezvoltării întreprinderilor ce activează în domeniul ecotehnologiilor, prestează servicii sau oferă produse ecologice.
Conferința și masa rotundă au scopul de a intensifica relaţiile comercial-economice moldo-poloneze, a identifica noi posibilităţi de afaceri și a atrage investiții, a promova produsele şi serviciile moldoveneşti pe piaţa Poloniei şi a Uniunii Europene.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33