Vizualizări: 3778
Seminar: ”Contractele comerciale internaţionale”
Chisinau, 30 Septembrie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei invită genții economici să participe la seminarul ”Contractele comerciale internaţionale”, ce va acea loc pe 28 octombrie 2011, în sala de conferinţe a CCI mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 151.
Seminarul va fi condus de experţi din Uniunea Europeană, fiind organizat de CCI în parteneriat cu proiectul ”DIHK – CEFTA”.
CONŢINUTUL SEMINARULUI: normele de drept ce reglementează contractele internaţionale şi convenţiile internaţionale cu privire la vânzarea internaţională de mărfuri; rolul şi semnificaţia lor în sistemul principalelor documente ce determină drepturile şi obligaţiilor părţilor contractului internaţional de vânzare –cumpărare de mărfuri şi altor contracte internaționale, coraportul reglementării interne şi internaţionale a prevederilor Incoterms, principalele chestiuni comerciale şi juridice reglementate de acest act.
PRINCIPALELE SUBIECTE: încheierea contractului cu parteneri de afaceri din străinătate; acordul de arbitraj; oferta și părţile sale componente; dispoziţiile generale ale contractului; preambulul contractului; părţile contractului; obiectul contractului; denumirea, cantitatea şi calitatea mărfurilor, ambalarea şi marcarea mărfurilor; condiţii financiare; formele de achitare; condiţiile livrării; predarea și primirea mărfurilor; garanţii şi amenzi pecuniare; forţa majoră; exonerarea de răspundere, arbitrajul,
LIMBA DE COMUNICARE: română, germană şi engleză (cu traducere sincron).
LA SEMINAR POT PARTICIPA: şefi ai departamentelor juridice ale companiilor, asociaţii de jurişti, consilieri pe probleme juridice, reprezentanţi ai firmelor juridice şi de consultanţă, specialişti în comerţ internaţional şi soluţionare a litigiilor, reprezentanţi ai companiilor exportatoare/importatoare.
TAXA DE PARTICIPARE: 500 lei
Cererile de participare pot fi depuse până la 25 octombrie 2011, la Camera de Comerţ şi Industrie
Informaţii suplimentare:
tel: (22) 22 - 49 – 83;
e-mail: pascal@chamber.md
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33