Nume
Parola
Vizualizări: 4157
CCI organizează un ciclu de seminare gratuite pentru ÎMM-urile ce exportă sau intenționează să-și extindă piața de desfacere în Uniunea Europeană
Chisinau, 22 Septembrie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei lansează o sesiune de seminare gratuite pentru reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM), cu scopul de a facilita exportul către Uniunea Europeană. Seminarele sunt organizate în cadrul proiectului ”East-Invest” și vor avea loc în perioada 24-28 octombrie 2011.
Potrivit șefului Direcției Relații Internaționale a CCI, Mihai Bîlba, ciclul de instruire este compus din 2 module: Internaționalizarea companiilor și Acquis Comunitar (Legislația Uniunii Europene). Experți din UE vor familiariza participanții cu strategiile de marketing, politica concurențială, standardele de calitate, accesul la finanțare în Uniunea Europeană, etc.
La seminare sunt invitate întreprinderile mici și mijlocii care au până la 100 angajaţi și experiență de export în țările Uniunii Europene. Prioritate se vor acorda agenților economici ce activează în următoarele sectoare: agricultură şi industrie alimentară; transport și logistică; tehnologii informaționale și telecomunicații; turism; construcții durabile (cu accent pe eficiența energetica); textile.
”La ciclul de instruire vor lua parte maximum 30 de companii, iar după finisarea seminarelor se va evalua potențialul întreprinderilor participante, oferindu-li-se posibilitatea efectuării vizitelor de studiu în ţările Uniunii Europene, participarea la expoziţii din UE, întrevederi de afaceri cu companiile din spațiul comunitar”, a precizat sursa citată.
Menționăm că, în luna noiembrie curent, instruiri similare vor fi organizate și pentru ÎMM-urile care abia au început exporturile sau intenţionează să exporte în Uniunea Europeană, dar nu au experienţă de export.
Proiectul ”East-Invest” a demarat la începutul anului 2011, în cele 6 state ale Parteneriatului Estic, fiind o iniţiativă EUROCHAMBRES în vederea dezvoltării durabile a ÎMM-urilor şi racordarea la practicile de business ale Uniunii Europene.
Locul desfăşurării: Centrul de Formare Continuă al Camerei de Comerţ şi Industrie a RM, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 151.
Înscriere şi informaţii suplimentare:
Tel/fax: (22) 22-13-91, 23-87-70,
e-mail: eic@chamber.md, dre@chamber.md
Persoane responsabile: Rotaru Ludmila şi Inga Leontean
www.chamber.md