Vizualizări: 1837
CCI organizează o misiune economică în Grecia, or. Atena
Chisinau, 16 Mai 2011 — În perioada 14 - 17 iunie 2011, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova organizează o misiune economică în Grecia, or. Atena, la care sunt invitaţi să participe agenţii economici autohtoni. Pe 15 iunie, în cadrul misiunii economice va fi desfăşurat un forum, în cadrul căruia vor avea loc întrevederi bilaterale de afaceri pe sectoarele: agroalimentar, transport şi logistică, turism, industria uşoară, construcţii etc, a menţionat astăzi, în timpul unei şedinţe operative, directorul Departamentului Dezvoltarea Competenţelor al CCI a Moldovei, Mihai Bîlba.
Potrivit sursei citate, misiunea economică în Grecia are drept obiective principale intensificarea relaţiilor comercial-economice moldo-elene, stabilirea contactelor directe de colaborare, promovarea produselor şi serviciilor moldoveneşti pe piaţa Greciei şi a Uniunii Europene, atragerea investiţiilor.
„În carul forumului economic, pe lângă tradiţionalele prezentări ale climatului de afaceri, vor fi desfăşurate întrevederi bilaterale şi Bursă de cooperare. Astfel, întreprinzători din RM vor avea posibilitatea de a purta discuţii separate cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Grecia, iar în vederea facilitării dialogului între agenţii economici interesaţi ale ambelor state, vor avea loc vizite la întreprinderi”, a precizat Mihai Bîlba.
Misiunea economică în Grecia este organizată în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova în Republica Elenă şi Camera de Comerţ Atena.
Businessmenii interesaţi să participe la eveniment, se pot adresa la CCI a Moldovei, până pe 23 mai curent.
Informaţii suplimentare:
Secţia Relaţii Externe a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova;
tel: 23 87 70; 22 13 91
e-mail: dre@chamber.md şi eic@chamber.md.
Responsabili: Inga Leontean, Ludmila Rotaru.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33