Vizualizări: 1890
Prima promoţie de participanţi la proiectul “Recalificarea personalului militar din Republica Moldova” a finisat studiile
Chisinau, 22 Decembrie 2010 — La 22 decembrie 2010, în cadrul unei ceremonii speciale, prima promoţie de participanţi la proiectul “Recalificarea personalului militar din Republica Moldova” a primit certificatele de absolvire.
În deschiderea evenimentului, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Gheorghe Cucu, a menţionat că studenţii au beneficiat de o pregătire practică şi teoretică de înaltă calificare, iar la începutul lui februarie 2011, în cadrul expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova”, unde va fi organizat Târgul Locurilor de Muncă, participanţii vor putea aplica pentru un post vacant, conform noii calificări obţinute.
„În anul care vine proiectul se extinde, încadrând şi personalul unităţilor militare din Cahul, Ungheni, Bălţi şi Chişinău. Sperăm că şi cea de a doua parte a proiectului se va bucura de aprecierea militarilor în rezervă”, a spus preşedintele CCI.
La rândul său, Ambasadorul Misiunii OSCE în Moldova, Philip N. Remler, a precizat că succesul cursurilor de recalificare se datorează efortului depus de studenţi, profesori, precum şi de partenerii proiectului. „Prin implementarea acestuia, Republica Moldova a utilizat o practică reuşită de valorificare a resurselor umane ale ţării, deoarece participanţii vor contribui nu doar la bunăstarea familiilor lor, ci a întregii societăţi”.
Baftă pe noua cale a vieţii le-a urat absolvenţilor şi Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa. Dumnealui şi-a exprimat convingerea că proiectul este binevenit pentru o bună parte din militarii trecuţi în rezervă, deoarece le oferă posibilitatea de a găsi un loc de muncă potrivit.
În acelaşi context, Vasile Dragomir, Viceministru al Afacerilor Interne, Comandant al Trupelor de Carabinieri, a afirmat că cei 30 de foşti carabinieri, ce s-au recalificat, sunt un exemplu care demonstrează că, după finisarea serviciului militar, există un viitor sigur.
Prezent la manifestare, Sergiu Sainciuc, Viceministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a asigurat participanţii de susţinere, din partea Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, în vederea angajării în câmpul muncii.
Rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic, a apreciat înalt domeniile în care s-au specializat foştii militari, or, tehnologiile informaţionale, iniţierea întreprinderilor mici şi mijlocii sunt aspecte prioritare pentru dezvoltarea economică a RM.
În prima fază a proiectului, pe parcursul a 3 luni, de instruire au beneficiat 74 de militari ce îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţeri în rezervă din municipiul Chişinău. Ei au fost recalificaţi în unul din domeniile: tehnologii informaţionale, administrarea afacerilor, evaluarea imobilului, limbi străine, după care au susţinut examene.
Absolvenţilor cursurilor le-a fost înmânate diplome şi certificate de participare, aprobate de organele abilitate.
Proiectul “Recalificarea personalului militar din Republica Moldova” a fost lansat la 14 septembrie curent, cu scopul de a oferi asistenţă militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţerilor în rezervă pentru ca aceştia să fie reintegraţi mai uşor social şi profesional.
Proiectul a fost semnat de Guvernul RM şi Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, iar Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au fost selectate pentru a-l implementa.
La proiect pot aplica foşti ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale, Serviciului de Grăniceri şi Departamentului Trupelor de Carabinieri. În total, până în decembrie 2011, se preconizează să fie recalificate 300 persoane.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33