Vizualizări: 11107
O santinelă a Armatei Naţionale a reţinut un infractor în Floreşti
2 Decembrie 2009 — Un militar în termen al Armatei Naţionale a împiedicat sustragerea patrimoniului militar de pe teritoriul Bazei de păstrare tehnică, armament şi patrimoniu militar, dislocată în oraşul Floreşti.
Soldatul Mihail Pîrlog a reţinut un bărbat de circa 25 de ani în timp ce executa serviciul de santinelă în dimineaţa zilei de 29 noiembrie.
Infractorul a pătruns fraudulos pe teritoriul unităţii militare la adăpostul întunericului. Bărbatul neidentificat a fost observat de santinelă cînd acesta se îndrepta spre depozitele cu bunuri materiale. Deşi a fost somat să se oprească, infractorul a refuzat să execute ordinul santinelei. În aceste condiţii, soldatul Pîrlog a dat alarma şi a întreprins măsurile de rigoare pentru reţinerea infractorului. Santinela a fost ajutată de militarii aflaţi în gardă la alte posturi de pe teritoriul unităţii, care au reacţionat odată cu declanşarea alarmei. Persoana reţinută a fost predată organelor de drept, iar cazul este investigat actualmente de procurori.
Comandantul Bazei de păstrare tehnică, armament şi patrimoniu militar, locotenent-colonel Ghenadie Nitrean, a comunicat că militarii care au dat dovadă de vigilenţă şi au prevenit tentativa de sustragere a patrimoniului militar vor fi recompensaţi cu concedii la baştină.
Soldat Mihail Pîrlog are 18 ani şi este originar din satul Bădiceni, raionul Soroca. Acesta a fost încorporat în Armata Naţională în primăvara anului curent.
De remarcat că aceasta este a doua tentativă de sustragere a patrimoniului militar din acest an de pe teritoriul Bazei de păstrare tehnică, armament şi patrimoniu militar. În primăvara curentă, militarii aflaţi în serviciul de gardă au reţinut un infractor care a pătruns pe teritoriul unităţii cu scopul sustragerii bunurilor materiale.
Baza de Păstrare Tehnică, Armament şi Patrimoniu Militar din Floreşti are destinaţia de păstrare a tehnicii, armamentului şi muniţiei din dotarea Armatei Naţionale, iar militarii care efectuează serviciul de paza pe teritoriul unităţii nominalizate sînt detaşaţi de la Baza de Aviaţie „Decebal”.
Pentru informaţii suplimentare contactaţi:
Maior Alexandru JOSAN, Şef Serviciul Relaţii Publice,

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33