Nume
Parola
Vizualizări: 2154
Mihai Ghimpu a semnat decretul prezidenţial privind conferirea de distincţii de stat unui grup de cadre didactice
Chisinau, 19 Octombrie 2009 — Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a semnat decretul prezidenţial privind conferirea de distincţii de stat unui grup de cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova.

Distincţiile au fost conferite pentru merite în dezvoltarea învăţământului juridic, contribuţie la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare în domeniul dreptului şi activitate metodico-ştiinţifică prodigioasă, cu ocazia aniversării a 50-a a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

„Ordinul Republicii” a fost conferit lui Simion Doraş, conferenţiar universitar şi Victor Volcinschi, profesor universitar.

Gheorghe Avornic, profesor universitar, decan al Facultăţii de Drept şi Iurie Sedleţchi, profesor universitar au fost decoraţi cu ordinul „Gloria Muncii”.

Medalia „Meritul Civic” a fost conferită profesorilor universitari Gheorghe Chibac,  Sergiu Cobăneanu, Victor Moraru, Nicolae Osmochescu, precum şi  conferenţiarilor universitari Vasile Creţu, Vladimir Lavric, Boris Negru.

Titlul onorific „Om emerit” le-a fost conferit conferenţiarilor universitari Igor Dolea şi Violeta Cojocaru, precum şi profesorului universitar Eugenia Cojocari.

Secţia Relaţii cu Mass-media a Parlamentului Republicii Moldova