Nume
Parola
Vizualizări: 2227
Presa este invitată la două evenimente care se vor desfăşura la Ambasada SUA
7 Octombrie 2009 — Preşedintele Armeniei Serge Sargsian şi Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev se vor întâlni joi, 8 octombrie, la ora 18:00 la reşedinţa Ambasadorului SUA la Chişinău, în cadrul negocierilor dintre Armenia şi Azerbaidjan privitor la conflictul din Nagorno-Karabakh.  Întâlnirea este organizată de co-preşedinţii grupului de la Minsk din cadrul OSCE (Ambasadorul Yuri Merzlyakov, Federaţia Rusă; Ambasadorul Bernard Fassier, Franţa; şi Ambasadorul Robert Bradtke, SUA), care sunt responsabili pentru medierea unei soluţionări paşnice a conflictului Nagorno-Karabakh, precum şi de reprezentantul personal al preşedintelui în exerciţiu, Ambasadorul Andrzej Kasprzyk.  

Presa este invitată la două evenimente: filmările de protocol la începutul întrevederii, şi la declaraţiile de presă a co-preşedinţilor grupului de la Minsk la sfârşit de întrevedere.
Reprezentanţii mass media, care doresc să fie prezenţi la unul sau la ambele evenimente sunt rugaţi să se înregistreze până pe 8 octombrie, ora 10:00, la telefoanele (+373-22) 408 994, (+373-22) 408 443 sau adresele email: istraticn@state.gov; chirilovcv@state.gov.  Doar mass media înregistrată vor avea acces la aceste evenimente. 

Filmările de protocol:  Înainte de întâlnire, reprezentaţii mass media vor avea posibilitatea de a face filmări de protocol cu preşedinţii Sargsian şi Aliyev.  Preşedinţii nu vor face declaraţii de presă şi nu vor răspunde la întrebări.  Presa care şi-a confirmat prezenţa din timp trebuie să se prezinte la reşedinţa Ambasadorului SUA (Str. Drumul Viilor 30 A) la ora 17:00 pentru controlul de securitate. 

Declaraţiile de presă: După întrevederea preşedinţilor, co-preşedinţii grupului OSCE de la Minsk (Ambasadorul Yuri Merzlyakov, Federaţia Rusă; Ambasadorul Bernard Fassier, Franţa; şi Ambasadorul Robert Bradtke, SUA) vor fi disponibili pentru presă.  Ei vor face declaraţii de presă şi vor răspunde la întrebări.  Mass media care s-a înregistrat din timp trebuie să sosească la reşedinţa Ambasadorului SUA (Str. Drumul Viilor 30 A) la ora 20:00 pentru controlul de securitate.