Nume
Parola
Vizualizări: 1932
Guvernele Republicii Moldova şi SUA ar putea semna pînă la sfîrşitul anului Programul de asistenţă deplină „Compact”
Chisinau, 28 Septembrie 2009 — Despre procerdurile precedente semnării şi detaliile acordului s-a discutat în cadrul întrevederii de astăzi a Prim-ministrului Vladimir Filat şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii Asif J. Chaudhry.

Acordul prevede alocarea a sumei de 262 milioane dolari SUA, care vor fi destinate pentru implementarea a două proiecte majore, în domeniul reconstrucţiei drumurilor din Republica Moldova pentru care se vor aloca 133 mln dolari SUA şi în domeniul agriculturii, în special majorarea suprafeţelor irigate, pentru care se vor aloca 102 mln dolari SUA. 

Diplomatul american a menţionat că pînă la semnarea acordului urmează să fie respectate unele proceduri tehnice, care au fost iniţiate prin prezentarea Notificării Congresului SUA privind intenţia de negociere, care urmează să fie consultată  timp de 15 zile, prezentarea proiectului “Compact” Guvernului Republicii Moldova, negocierile propriu-zise ale proiectului de contract, revizuirea acordului de către Consiliul de directori al Corporaţiei Provocările Mileniului, după care va urma semnarea acordului.

Asif J. Chaudhry a menţionat că SUA a fost întotdeauna un prieten şi partener în implementarea reformelor democratice în Republica Moldova şi va acorda tot suportul necesar în acest scop.

Prim-ministrul Vladimir Filat a ţinut să mulţumească Ambasadorului pentru  suportul acordat de către SUA şi a menţionat că implementarea acestui proiect este foarte necesară Moldovei mai ales în situaţia economică precară în care se află în prezent ţara. 

Vladimir Filat a dat asigurări că Cabinetul de miniştri va asigura transparenţa implementării  tuturor proiectelor investiţionale în Republica Moldova şi va depune eforturi pentru a atrage cît mai multe investiţii externe.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat şi alte chestiuni ce ţin de colaborarea între Republica Moldova şi SUA inclusiv combaterea traficului de persoane.

Serviciul de presă al Guvernului