Nume
Parola
Vizualizări: 5432
Ce vrea Voronin de la Moscova?
20 August 2009 — După câteva săptămâni de neimplicare a Kremlinului în afacerile politice ale Moldovei, cu o zi înainte de presupusul început al negocierilor dintre Coaliţia democratică şi comunişti şi cu 8 zile până la convocarea noului Parlament, Moscova şi-a reluat din nou activitatea. Motivele sunt multiple.
Pentru început, comuniştii se simt nesiguri în noul for legislativ, vehiculând ideea trecerii în opoziţie în cazul unui eşec în tratativele cu liberal-democraţii. Mai mult, Voronin a mărturisit că nu şi-ar dori alegeri anticipate, amintind despre urmările nefaste ale alegerilor din 5 aprilie (referindu-se la 7 aprilie, incapacitatea de a alege Preşedintele tarii sau la rezultatele mai modeste ale PCRM la scrutinul din 29 iulie ). De aceea, întrevederea lui Medvedev cu Voronin poate juca un rol de încurajare pentru PCRM. Or, Moscova doreşte să ridice "moralul" comuniştilor, iar în paralel şi autoritatea lui Vladimir Voronin în faţa lor. Imunizarea lor politică este concepută de Moscova ca o măsură preventivă menită să consolideze PCRM din interior şi exterior, înaintea negocierilor cu Alianţa pentru Integrare Europeană şi posibilele încercări ale liberal-democraţilor de a recruta "transfugi" din rândul comuniştilor descurajaţi.

Continuarea pe Observatorul Politic (Denis Cenusa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com