Vizualizări: 3891
Comunicat de presă: Caravana „Retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova” s-a desfăşurat cu succes
Chişinău, 6 Octombrie 2008 — Duminică, 5 octombrie, Partidul Liberal a organizat pe întreg teritoriul Republicii Moldova Caravana „Retragerea armatei ruse din RM”. Deşi poliţia a făcut tot posibilul pentru a obstrucţiona deplasarea membrilor şi simpatizanţilor PL în teritoriu, dar şi pentru a împiedica parcarea celor 50 de autoturisme ale PL în Piaţa Marii Adunări Naţionale, acţiunea s-a desfăşurat cu succes. Alte 25 de maşini ale Caravanei au plecat spre localităţile din republică cu câteva ore înainte.
Membrii şi simpatizanţii PL nu le-au permis poliţiştilor să compromită desfăşurarea evenimentului şi toţi împreună au reuşit să treacă printre poliţişti şi să parcheze maşinile în PMAN, aşa cum era preconizat. Mihai Ghimpu, preşedintele PL, în discursul său din PMAN a spus: „Nu am vrut să cred că autorităţile de azi şi de ieri nu au făcut totul ca armata rusă să se retragă, dar ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă demonstrează că am avut dreptate. Noi am venit aici ca să spunem că vrem libertate, iar ea depinde de armata rusă, pentru că libertatea ne-a fost luată cu tancurile ruseşti. Constatăm că astăzi, după 17 ani de independenţă, nu Rusia ne încurcă să organizăm această Caravană, ci poliţia noastră care are comanda puterii de sus. Cum să credem guvernarea comunistă atunci când declară că doreşte integrarea europeană a RM, cum să-l credem pe Vladimir Voronin atunci când afirmă că reglementarea conflictului transnistrean este prioritatea numărul unu a RM? Este clar că, atât timp cât pe teritoriul RM staţionează armata străină, nu vom putea rezolva diferendul transnistrean şi nici nu ne vom putea integra în UE. Libertatea noastră depinde de noi toţi, numai dacă ne vom aduna sute de mii de oameni, vom putea obliga Federaţia Rudă să-şi retragă armata de pe teritoriul nostru”.
Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al PL şi Primar General al Municipiului Chişinău, a declarat: „Nu mi-am imaginat că o acţiune paşnică, aşa cum am organizat-o noi pe aceasta şi o desfăşurăm, ar putea să întâmpine împotrivirea celor care trebuie să servească populaţia. Sunt acţiuni paşnice, în conformitate cu standardele europene şi dvs., reprezentanţii poliţiei, ar trebui să ne creaţi condiţii pentru ca noi să le putem desfăşura fără nici un fel de problemă. Este bine că am reuşit să facem această întrunire aici, aşa cum era preconizat, este bine că am reuşit să trecem printre poliţişti, ca să înţeleagă care este rolul lor în societate şi pentru ce oamenii plătesc impozite. Îi chem pe toţi să facem acelaşi lucru, în mod paşnic, peste tot unde vom merge. Vrem să sensibilizăm opinia publică, întreaga societate de la nord la sud, de la est la vest, inclusiv a celor din regiunea transnistreană, a tuturor cetăţenilor, indiferent de originea etnică, - că toţi cetăţenii RM trebuie să fie solidari în ceea ce priveşte acţiunea privind retragerea armatei ruse de pe teritoriul RM, în vederea asigurării realizării procesului de integrare europeană”.
Anatol Şalaru, vicepreşedintele PL, a spus: „Acum 20 de ani aici, în PMAN am oprit tancurile sovietice, astăzi poliţia noastră încearcă să ne oprească dorinţa de libertate. Ceea ce s-a întâmplat astăzi ne demonstrează faptul că guvernul comunist are nevoie de armata rusă pentru a-l sprijini şi pentru a lupta împotriva noastră. Noi suntem mai puternici decât tancurile lor, suntem mai puternici decât această guvernare care se bazează pe şantaj, pe frică şi teroare. Frica lor este mare pentru că astăzi s-a pornit avalanşa care îi va spăla din calea istoriei şi ne va curăţa drumul nostru spre Europa. Drum bun tuturor, şi să fiţi siguri de faptul că în 2009 vom spune adio comunismului”.
La Chişinău şi Bălţi, în centrele raionale şi în unele localităţi din raioanele Edineţ, Râşcani, Cahul, Drochia, Glodeni, Ialoveni, Străşeni, Anenii Noi, Briceni, Criuleni, Orhei, Hânceşti, Teleneşti, Ungheni, Donduşeni, Căuşeni, Făleşti, Leova, Nisporeni, Ocniţa, Rezina, Soroca, Sângerei, Ştefan Vodă, Călăraşi, Cantemir, Cimişlia, Floreşti, Basarabeasca s-a vorbit despre necesitatea retragerii armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi despre importanţa acestei acţiuni organizate de PL. Oamenii aşteptau o asemenea acţiune din partea partidelor democratice, de aceea participanţii la Caravană au fost primiţi cu multă căldură şi speranţă, ei demonstrând încă o dată că le pasă de soarta cetăţenilor şi că sunt capabili să aducă Schimbarea în 2009. Majoritatea celor prezenţi la acţiunile organizate de Partidul Liberal şi-au exprimat convingerea că asemenea manifestări de amploare trebuie să continue cu implicarea tuturor cetăţenilor, până când Rusia îşi va retrage trupele din Republica Moldova.
Acţiunea de protest şi de mobilizare a opiniei publice organizată de PL s-a încheiat în faţa Ambasadei Rusiei din Chişinău, unde membrii şi simpatizanţii PL s-au adunat la ora 20.00 şi au aprins câte o lumânare în memoria celor care şi-au pierdut viaţa de pe urma acestei armate de ocupaţie.
PL mai informează că poliţia a încercat intimidarea preşedintelui PL Mihai Ghimpu, invitându-l astăzi, 6 octmobrie, la Comisariatul de poliţie Buiucani, fără însă să prezinte o citaţie oficială în acest sens. De asemenea, poliţia din Orhei a încercat acelaşi gen de intimidare faţă de preşedintele Filialei Orhei a PL, Mihai Cârlig. Reamintim că o acţiune similară a fost întreprinsă de poliţie în cursul zilei de ieri împotriva preşedintelui organizaţiei Tohatin a PL, Ion Postolache.
Departamentul de Comunicare al PL
06.10.2008
Autor: Partidul Liberal
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33