Nume
Parola
Vizualizări: 887
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a primit un grup de deputaţi ai Bundestagului aflaţi în vizita în ţara noastră
2 Octombrie 2008 — Vladimir Voronin a salutat prezenţa delegaţiei în Chişinău, remarcînd interesul Republicii Federale Germania pentru evoluţia evenimentelor care se produc în Republica Moldova. Şeful statului a exprimat gratitudine autorităţilor germane, în special Budestagului acestei ţări, pentru sprijinul constant acordat Moldovei în toate domeniile, evidenţiind, în special, asistenţa oferită în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, în eforturile de reintegrare teritorială a statului, în dezvoltarea raporturilor comercial-economice moldo-germane. În această ordine de idei, Preşedintele a evidenţiat adoptarea, la 26 iunie 2008, de către legislativul de la Berlin a Moţiunii parlamentare „În sprijinul integrării europene a Republicii Moldova”, aceasta fiind deja a doua moţiune adoptată de Bundestag în sprijinul ţării noastre. Apreciem foarte înalt această asistenţă politică foarte importantă, relaţiile noastre de colaborare în ansamblu şi sîntem interesaţi de extinderea şi aprofundarea raporturilor bilaterale în toate domeniile, a declarat Preşedintele. De asemenea, Vladimir Voronin s-a referit la eforturile întreprinse de autorităţile moldoveneşti în vederea avansării pe calea integrării europene a ţării noastre, menţionînd că experienţa acumulată în perioada implementării Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană creează premise bune pentru atingerea sarcinilor trasate în acest sens. Günter Krichbaum, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe a Bundestagului german, a salutat aspiraţiile Moldovei de integrare în Uniunea Europeană, reiterînd sprijinul RFG pentru avansarea ţării noastre pe calea realizării acestui obiectiv. Deputatul german a menţionat necesitatea continuării reformelor în diferite domenii, în special în sfera justiţiei. Manfred Grund, responsabil pentru Republica Moldova în cadrul Comisiei pentru relaţii externe a Bundestagului RFG, a reconfirmat disponibilitatea fermă a Germaniei de a sprijini ţara noastră pe calea integrării europene. Manfred Grund a afirmat că Germania va pleda în mod activ pentru încheierea unui nou acord dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, care va avansa ţara noastră la un nivel mai înalt de colaborare cu UE. Membrii delegaţiei au reconfirmat susţinerea Republicii Federale Germania a poziţiei Republicii Moldova privind soluţionarea conflictului transnistrean pe cale paşnică, în baza principiului de suveranitate şi integritate teritorială a Moldovei. Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova