Nume
Parola
Vizualizări: 1550
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi l-a prezentat astăzi pe noul ministru al Culturii, Mihai Barbulat
Chisinau, 11 Iunie 2009 — Zinaida Greceanîi a declarat că actualul Guvern, deşi are un mandat limitat în timp, este unul pentru perspectivă şi are sarcina de a asigura stabilitatea în dezvoltare a Republicii Moldova. Totodată, Prim-ministrul a cerut colaboratorilor Ministerului să se consolideze ca echipă în jurul ministrului în vederea îmbunătăţirii activităţii instituţiei. În context, Zinaida Greceanîi a declarat că Ministerul Culturii va fi subordonat ierarhic direct Primului ministru şi nu unuia dintre viceprim-miniştri. „În calitate de funcţionari publici, sînteţi cei mai aproape de oamenii de artă, de cei care poartă şi promovează bunul nume al Republicii Moldova”, a declarat Prim-ministrul, rugînd angajaţii ministerului să nu politizeze activitatea instituţiei, mai ales în această perioadă de instabilitate politică. Ministrul Culturii, Mihai Barbulat, a mulţumit pentru încrederea acordată odată cu numirea în această responsabilă funcţie, asigurînd conducerea Guvernului şi colegii din Minister că va depune eforturile necesare pentru obţinerea unor rezultate palpabile. Serviciul de presă al Guvernului