Nume
Parola
Vizualizări: 934
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a participat la deschiderea unor obiecte de menire socială din raionul Briceni
Briceni, 18 Martie 2009 — În centrul raional Briceni a fost dat în exploatare Centrul de Cultură „Casa Cărţii”, nucleul căruia este reprezentat de Biblioteca publică, cu un fond de carte de 150 mii de volume. Centrul de cultură înregistrează circa 2500 de beneficiari din întregul raion Briceni, cărora le oferă servicii de informare şi acces la Internet, iar după renovare, la dispoziţia comunităţii este pusă şi o sală de conferinţe pentru organizarea şi desfăşurarea simpozioanelor, întrunirilor comunitare la nivel de regiune, o sală de expoziţii de carte şi artă plastică, şi o sală sonoră pentru ambliopi şi nevăzători, numărul cărora se ridică la circa 200 de persoane. Centrul de cultură a fost reparat în cadrul Programului prioritar de finalizare a construcţiilor şi de reparaţii capitale a edificiilor de cultură din teritoriu pentru anii 2006-2009, care prevede repararea a 36 de case de cultură. Pentru reparaţia Centrului de cultură din raionul au fost alocate peste 2,6 milioane lei, cofinanţate de Guvernul Republicii Moldova şi Consiliul raional. Tot marţi, Prim-ministrul a participat la deschiderea staţiei de epurare a apelor reziduale în localitatea Lipcani. Cu finanţare din Fondul Ecologic Naţional au fost reconstruite reţelele de canalizare staţia de epurare, cu o capacitate de 120 metri cubi de apă pe zi. Lucrările de reparaţii, în complex cu construcţia drumului de acces au costat circa 1,5 milioane lei. În cadrul discuţiilor cu locuitorii orăşelului Lipcani, Prim-ministrul Zinaida Greceanîi s-a familiarizat cu situaţia cîtorva familii casele cărora au fost deteriorate în timpul inundaţiilor din vara anului trecut. Aceştia au solicitat sprijinul Guvernului în finalizarea lucrărilor de reparaţii ale caselor. Serviciul de presă al Guvernului