Nume
Parola
Vizualizări: 996
Parlamentul Republicii Moldova se va convoca în sesiunea de toamnă în ziua de 25 septembrie 2008
Chişinău, 19 Septembrie 2008 — Această decizie a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a Biroului permanent al organului legislativ suprem al republicii. Biroul permanent a aprobat, de asemenea, şi proiectul agendei de lucru a Parlamentului pentru primele două săptămîni ale sesiunii. Tradiţional, în prima şedinţă plenară vor lua cuvîntul Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi liderii fracţiunilor parlamentare. Membrii Biroului permanent au decis, ca în aceeaşi zi, la 25 septembrie, Guvernul să prezinte informaţii despre lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din vara anului curent şi despre negocierile tripartite Guvern – Patronat – Sindicate privind salarizarea în sistemul bugetar. Conducerea Băncii Naţionale urmează să informeze deputaţii despre situaţia pe piaţa valutar-monetară a Republicii Moldova. Proiectul ordinii de zi include şi peste 20 de documente de ordin politic, economic, juridic şi social. Printre acestea o serie de amendamente la legile cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe, la legea cu privire la întreprinderile de stat şi legea salarizării, la legea despre preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, la Codul penal şi Codul de executare ale Republicii Moldova. În această perioadă deputaţii urmează să ratifice şi o serie de acorduri internaţionale, inclusiv acordurile cu Republica Federală Germania privind colaborarea financiară, cu Republica Slovacă privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, a Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, să aprobe Declaraţia Comună privind instituirea Consiliului Regional de Cooperare. Secţia Relaţii cu Mass Media a Parlamentului Republicii Moldova