Vizualizări: 65
CALM la CORLEAP: „ Solicităm ca cel puțin 30% din Planul de Creștere pentru Moldova să fie destinat dezvoltării locale și regionale!”
24 Ianuarie 2025 — În perioada 21-22 ianuarie 2025, delegația Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a participat la cea de-a 13-a ședință a Conferinței Puterilor Locale și Regionale din Parteneriatul Estic (CORLEAP), desfășurată la Rzeszów, Polonia.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale și regionale din țările Parteneriatului Estic, oficiali europeni, precum și reprezentanți ai regiunilor gazdă. CALM a fost reprezentat de președinta Tatiana Badan, primară de Selemet, Cimișlia; vicepreședintele CALM, Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț și directorul executiv Viorel Furdui.
Principalele subiecte abordate au vizat situația actuală din Ucraina și Georgia, precum și pașii necesari pentru sprijinirea acestor și a celorlalte țări din Parteneriatul Estic în procesul de integrare europeană.
În discursul său, președinta CALM a adus în prim-plan cele mai stringente probleme ale autorităților locale din Republica Moldova, evidențiind necesitatea impulsionării dezvoltării locale.
„Dezvoltarea economică, inclusiv cea locală, trebuie să fie prioritatea numărul unu în procesul de integrare europeană, astfel încât oamenii să poată simți o îmbunătățire a vieții lor și, cel puțin, o anumită stabilitate a veniturilor. În acest sens, apariția programului Uniunii Europene de Creștere economică pentru Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro, pare a fi o oportunitate pozitivă de a schimba situația, inclusiv la nivel local și regional. Este foarte important ca acest program să prevadă în mod clar descentralizarea și consolidarea autonomiei locale ca instrument fundamental pentru promovarea dezvoltării regionale și locale", a menționat Tatiana Badan. Președinta CALM a solicitat sprijinul Comitetului Regiunilor pentru ca aproximativ 30% din fondurile acestui program să fie alocate nevoilor autorităților locale.
În altă ordine de idei, Tatiana Badan a reiterat necesitatea finalizării rapide a procesului de creare a Comitetului consultativ mixt pentru Moldova în cadrul Comitetului Regiunilor și identificarea unei oportunități pentru participarea sistematică a reprezentanților autorităților locale din Moldova la sesiunile plenare ale Comitetului Regiunilor, astfel încât vocea comunităților locale din țara noastră să fie auzită și în cadrul acestei structuri europene.
De menționat este faptul că delegația CALM a avut o întrevedere separată cu primara orașului Gdansk, Polonia, Alexandra Dulkiewicz, raportoare din partea Comitetului European al Regiunilor în procesul de integrare a R. Moldova și Ucrainei în Uniunea Europeană. Și în cadrul acestui eveniment, reprezentanții CALM au prezentat situația actuală din domeniul APL, modul de implementare a unor reforme, problemele, oportunitățile și așteptările APL din R. Moldova în procesul de integrare europeană.
Evenimentul a fost găzduit de Regiunea Podkarpackie, reprezentată de mareșalul regiunii și primarul orașului Rzeszów, care au prezentat exemple de bune practici în domeniul administrației locale și a dezvoltării regionale.
Pe parcursul întâlnirii, sprijinul acordat Ucrainei a fost un subiect central al discuțiilor. În discursul său, reprezentantul Ucrainei, Dmytro Kuleba, a subliniat principalele priorități și intervenții necesare pe termen mediu și lung pentru susținerea reformelor din țara sa. De asemenea, reprezentanții Uniunii Europene au reiterat angajamentul ferm de a sprijini statele din Parteneriatul Estic, în special Ucraina și R. Moldova, în procesul lor de integrare europeană.
Participarea activă a CALM la acest eveniment reflectă angajamentul organizației de a reprezenta interesele autorităților locale din Republica Moldova pe plan european și de a contribui la consolidarea cooperării regionale în vederea realizării obiectivelor comune.
Ne bucură deschiderea Comitetului Regiunilor al Parlamentului European pentru APL/CALM.
Autoritățile locale și regionale, reprezentate în UE de Comitetul European al Regiunilor, au constituit întotdeauna coloana vertebrală a democrației europene. Comitetul European al Regiunilor (CoR) este un organism consultativ al Uniunii Europene care oferă reprezentare directă pentru autoritățile locale și regionale din toate statele membre ale UE. Înființat în 1994, CoR permite acestor autorități să își exprime opiniile cu privire la legislația europeană, contribuind astfel la procesul decizional al UE.
Principalele responsabilități ale CoR includ:
· Consultare: Oferă avize și recomandări asupra legislației și politicilor europene.
· Interacțiune: Promovează schimbul de informații și bune practici între regiuni și orașe.
· Lobby: Influențează politici care afectează direct regiunile și orașele din UE.
În cadrul CoR, există membri care sunt aleși reprezentanți din autoritățile locale și regionale ale statelor membre ale UE, iar aceștia se reunesc la Bruxelles pentru a discuta și a adopta avize asupra propunerilor legislative ale UE.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2305
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1659
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33