Vizualizări: 2718
Membrii CRD Nord au aprobat Programul regional sectorial în domeniul Infrastructura de sprijin a afacerilor și au decis crearea a două Comisii regionale sectoriale
Bălți, 29 Iunie 2017 — Reuniți în cadrul celei de-a doua ședințe ordinare din acest an, 28 din 48 de membri ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) au aprobat joi, 29 iunie, Programul regional sectorial (PRS) în domeniul Infrastructura de sprijin a afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, elaborat de ADR Nord în urma unui șir de activități în cadrul cărora au participat activ reprezentanți ai autorităților locale, ai organizațiilor neguvernamentale și ai mediului de afaceri din regiune. De asemenea, membrii CRD Nord au decis crearea a două Comisii regionale sectoriale pentru domeniile Aprovizionare cu apă și canalizare și, respectiv, Managementul deșeurilor solide, structuri ce vor dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate ulterior în cadrul ședințelor CRD Nord. Totodată, membrii CRD Nord au audiat raportul de implementare a Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (2016-2020) în semestrul I al anului 2017, precum și raportul de activitate al CRD Nord în perioada anilor 2015-2017.
Proiectul PRS în domeniul Infrastructura de sprijin a afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, aprobat de CRD Nord, a fost supus consultărilor publice și îmbunătățit în urma propunerilor recepționate din regiune, astfel încât document strategic să fie unul calitativ și reprezentativ pentru Regiunea de Dezvoltare Nord. Referindu-se la documentul strategic aprobat astăzi, Dorin Andros, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a accentuat importanța acestui PRS. „A venit timpul când trebuie să ne axăm tot mai mult pe inițiativele de dezvoltare economică, urmând ca și proiectele de infrastructură să fie privite prin această prismă”, a accentuat secretarul de stat Dorin Andros. La rândul său, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a apreciat pozitiv implicarea activă a membrilor grupului de lucru regional în procesul de elaborare a PRS în domeniul Infrastructura de sprijin a afacerilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, document care, în perspectivă, poate contribui semnificativ la atragerea investițiilor în regiune.
În cadrul ședinței, prezidată de către președintele CRD Nord, Ion Leucă, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a adus la cunoștința membrilor Consiliului informații despre realizările ADR Nord din primul semestru al anului în curs și planurile Agenției pentru următoarea perioadă. Astfel, într-un raport ce a vizat activitățile din primul semestru, directorul ADR Nord a prezentat invitaților la ședință cele mai importante rezultate obținute de specialiștii Agenției în activități de implementare a proiectelor de dezvoltare regională, planificare strategică și programare, organizare evenimente și promovarea regiunii, relații internaționale, schimb de experiență și atragere investiții.
În raportul prezentat se spune că ADR Nord are în gestiune în anul curent 16 proiecte de dezvoltare regională, după cum urmează: 13 proiecte finanțate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, în valoare de 69,5 milioane de lei (11 proiecte noi și două proiecte cu extindere); două proiecte finanțate din sursele AOD Estonia, în valoare de circa 1,21 milioane de lei, și un proiect finanțat din sursele Guvernului României, în valoare de 3,32 milioane de lei.
Printre cele mai importante realizări în privința planificării și programării regionale în prima jumătate a anului curent, directorul ADR Nord a menționat elaborarea și aprobarea Planului Operațional Regional Nord 2017-2020; elaborarea și aprobarea PRS în domeniul dezvoltării atractivității turistice; elaborarea, consultarea publică și aprobarea PRS în domeniul infrastructurii de sprijin în afaceri; stabilirea sistemului de monitorizare bazat pe rezultate a politicii dezvoltării regionale la nivel național și regional; organizarea și desfășurarea unui atelier de lucru pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare instituțională a ADR Nord.
La capitolul cooperare și atragere a investițiilor, directorul ADR Nord a comunicat că, în primul semestru, Agenția a elaborat și a depus spre finanțare nouă concepte de proiecte, dintre care două deja au obținut finanțare din surse externe. În perioada vizată, ADR Nord a semnat un acord de colaborare cu Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) și un acord de constituire a Clusterului Energiei din Biomasă. De asemenea, specialiștii ADR Nord au participat în cadrul a cinci vizite de studiu.
Participanților la ședință li s-au prezentat informații cu privire la regulamentul și formarea Comisiilor Regionale Sectoriale (CRS) pentru Regiunea de Dezvoltare Nord. Amintim că despre acest subiect s-a discutat pe larg în cadrul atelierului de lucru „Fortificarea rolului Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord în procesele de dezvoltare regională”, organizat în luna mai a.c. de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR Nord, cu suportul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”. De asemenea, specialiștii ADR Nord au coordonat cu membrii CRD Nord participarea Agenției în procesul de promovare a granturilor ce urmează a fi oferite tinerilor antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Nord prin intermediul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD), în cadrul Programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă.
După audierea raportului cu privire la activitatea CRD Nord în perioada anilor 2015-2017, membrii Consiliului au decis excluderea din CRD Nord a Larisei Niculcea (SRL „Dângenarul”, satul Dângeni, raionul Ocnița). Membrii CRD Nord și-au motivat respectiva decizie prin faptul că reprezentanta SRL „Dângenarul” nu participă la ședințele Consiliului. Precizăm că membrii CRD Nord au convenit să întreprindă măsuri similare și la următoarea ședință a Consiliului, după îndeplinirea unor proceduri. În perioada următoare, în locul celor excluși, MDRC urmează să desemneze alți membri ai CRD Nord, care să participe activ în cadrul activităților planificate, precum și în procesul de luare a deciziilor în cadrul Consiliului.
La finalul ședinței, reprezentantul Lafarge Ciment Moldova S.A. a prezentat bune practici și soluții eficiente economic pentru execuția drumurilor regionale.
CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al RDN. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33