Nume
Parola
Vizualizări: 2428
A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Renovarea centrului de sănătate Drochia «Anatolie Manziuc» prin eficientizare energetică”
Bălți, 4 Mai 2017 — Astăzi a fost semnat contractul de finanțare în cadrul proiectului „Renovarea centrului de sănătate Drochia «Anatolie Manziuc» prin eficientizare energetică”. Semnăturile pe document și le-au pus directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și președintele Consiliului raional Drochia, Vasile Grădinaru.

Prin realizarea acestui proiect se urmărește îmbunătăţirea accesului la asistenţa medicală calitativă în cadrul sistemului de sănătate raional, prin eficientizarea energetică a clădirii Centrului de sănătate „Anatolie Manziuc". Se estimează că proiectul va contribui la eficientizarea energetică a clădirii Centrului de sănătate cu 21,4% anual, precum și la îmbunatăţirea serviciilor de diagnosticare medicală și ameliorare a indicatorilor de sănătate în regiunea. De asemenea, va promova şi spori nivelul de conştientizare a beneficiarilor proiectului în privința eficienţei energetice.

Conform cererii de finanțare, valoarea totală a proiectului este de 12.766.262 de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 4.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Lucrările în cadrul proiectului urmează a fi realizate în decurs de 12 luni.

www.adrnord.md