Vizualizări: 3492
Sistemul de canalizare din comuna Vărzărești și orașul Nisporeni va fi reabilitat din FNDR
28 Martie 2017 — Circa 20 mii de cetățeni din comuna Vărzărești și orașul Nisporeni vor beneficia de un sistem de canalizare reabilitat, în cadrul unui proiect de dezvoltare finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca a efectuat, astăzi, o vizită de lucru în localitate pentru a observa cum derulează proiectul și a se interesa de principalele provocări în realizarea eficientă a acestuia.
"Proiectul va fi realizat în patru etape. În anul curent, din Fondul Național de Dezvoltare Regională au fost alocați șase milioane de lei pentru a se efectua lucrări de construcție a 10 km de canalizare gravitațională la care vor fi conectați cetățenii din comuna Vărzărești și orașul Nisporeni, precum și circa 2 km de canalizare sub presiune în orașul Nisporeni" a explicat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca în discuțiile cu autoritățile publice locale și antreprenorul, prezenți la fața locului.
Totodată, oficialul a menționat că în cadrul proiectului urmează a fi construite 2 staţii de pompare a apelor reziduale, achiziționate utilaje de pompare, precum și vor fi construite rețelele de canalizare în localitățile Şendreni, Vărzăreşti și orașul Nisporeni. De asemenea, pe parcursul derulării proiectului vor fi create 50 de locuri de muncă noi pentru populația din localitate.
Costul total al proiectului constituie circa 45 mln lei. Banii vor fi alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33