Nume
Parola
Vizualizări: 9580
MESAJ CU OCAZIA ZILEI MONDIALE A SINDROMULUI DOWN
21 Martie 2016 — Adoptând Agenda ambițioasă și universală 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă, comunitatea internațională a promis să nu lase pe nimeni în urmă. Pentru aceasta, e nevoie să abilităm copiii și adulții cu dizabilități, inclusiv pe cei cu sindromul Down, să contribuie la viitorul nostru comun.

Persoanele cu dizabilități, inclusiv cei cu sindromul Down, sunt mai mult decât persoane care au nevoie de asistență; ei sunt agenți ai schimbării care pot promova progresul în societate – și vocile lor trebuie să fie auzite pe măsură ce încercăm să realizăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

În acest sens, îmi amintesc de cuvintele lui Pablo Pineda, actorul și scriitorul cu sindromul Down. El a făcut apel la cei cu sindromul Down să-și perceapă capacitățile vaste, spunând, „Ei trebuie să se vadă pe sine ca persoane care își pot atinge scopurile.”

Eu aș adăuga că și ceilalți din societate ar trebui să aprecieze în mod similar potențialul și puterea persoanelor cu sindromul Down.

Această afirmație urmează a fi susținută de măsuri concrete de respectare, protejare și promovare a drepturilor tuturor persoanelor cu dizabilități, inclusiv a celor cu sindromul Down. Fac apel în special la acțiuni prioritare de îmbunătățire a oportunităților pentru fete și femei cu dizabilități care adesea se confruntă cu o excluziune mai mare decât băieții și bărbații.

În această Zi Mondială a Sindromului Down, vă îndemn să ne hotărâm să sprijinim autonomia și independența persoanelor cu sindromul Down, inclusiv libertatea lor de a face alegeri, ca parte a eforturilor noastre mai vaste de a promova o viață cu demnitate pentru toți.

SECRETARUL GENERAL ONU BAN KI-MOON