Vizualizări: 5355
Proiectul ,,Ateliere fără frontiere" va organiza un Festival al Talentelor, la Chișinău, cu participarea persoanelor cu nevoi speciale de pe ambele maluri ale Nistrului
Chișinău, 24 Septembrie 2014 — Zeci de persoane cu nevoii speciale, de pe ambele maluri ale Nistrului, sunt așteptate să participe la „Festivalului talentelor", organizat în premieră, la Chișinău, de către AO,,Synergetica Eur/Est", în parteneriat cu centrele ,,OSORC" din Tiraspol şi ,,Speranţă şi Sănătate" din oraşul Chişinău.
Organizatorii spun că acest festival va aduce pe scenă peste 100 de participanti din urmatoarele centre cu acelas profil:,,OSORC" din Tiraspol, ,,Speranţă şi Sănătate" din Chişinău. La acest eveniment vor mai participa și centrul ,,Edujoc”, urmat de centrul ,,Mihaiela” din Criuleini, unde fiecare dintre participanti urmează să își dispute talentul artistic în trei mari secțiuni: muzică, dans și arte plastice.
,,Credem că este o idee foarte bună organizarea acestui eveniment. Originalitatea lui constă în promovarea talentelor persoanelor cu nevoi speciale, ce se va manifesta prin conştientizarea faptului ca şi aceste persoanele pot oferi înalte trăiri emoţionale şi artistice. Astfel, putem contribui la schimbarea stereotipurilor de gândire faţă de persoanele cu dizabilităţi” a spus Tudor Ştefan, directorul AO,,Synergetica Eur/Est".
Proiectul ,,Ateliere fără frontiere" este o colaborare între AO,,Synergetica Eur/Est" Chişinău, în parteneriat cu centrele ,,OSORC" din Tiraspol şi ,,Speranţă şi Sănătate" din oraşul Chişinău. Atât proiectul, cât și ,,Festivalul Talentelor" se adresează persoanelor cu nevoi speciale de pe ambele maluri ale Nistrului și își au drept scop dezvoltarea prin artă a capacităţilor de lucru şi punerea în valoare a talentelor persoanelor cu dizabilităţi, satisfăcând nevoile acestora de a se implica în viaţa comunitară şi socială, în măsura abilităţilor lor, precum şi de a-şi exercita dreptul la şanse egale în toate domeniile vieţii.
Acest proiect este finanțat în cadrul programului de granturi anunțat de Fundația Est-Europeană din resursele oferite de Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, cu contribuţia sponsorului Gas Natural Fenosa în Moldova.
Proiectul „Ateliere fără frontiere” este implementat de AO „SynergEtica Eur/Est” în parteneriat cu AO „OSORC” - Centru de reabilitare și consiliere din Tiraspol, AO „Speranţă şi Sănătate”. Opiniile exprimate în cadrul evenimentului țin de responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă viziunile FEE sau ale donatorilor.
Pentru mai multe informații:
Anastasia Volimbovschi
Specialist comunicare
Asociația Obștească „SynergEtica Eur/Est”
str.Bucureşti 68, Chişinău, MD-2012
Tel.: (+373 22) 24 02 74
Mob.: (+373) 69783606

Autor: Synergy Eur/Est
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33