Vizualizări: 2310
Parteneriatul USAID – ADR Centru va spori monitorizarea efectelor proiectelor investiționale asupra mediului înconjurător
Telenești, 12 Iunie 2014 — Specialiștii din cadrul secției Managementul proiectelor a Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) în parteneriat cu reprezentanții USAID au participat la o masă rotundă în vederea transmiterii practicii experților americani către angajații ADR Centru pentru monitorizarea efectelor proiectelor investiționale asupra mediului înconjurător.
Această întrunire a fost organizată în cadrul implementării proiectului „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltarea sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar”, care este implementat de ADR Centru și finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și USAID.
Reprezentanta de Agentul de Mediu al Biroului USAID de la Washington (BEO) și a Responsabilului Misiuni pe probleme de Mediu MEO, precum și reprezentanții USAID pentru Ukraina/Moldova/Belarus MEO, prezenți la Masa rotundă au împărtășit colegilor moldoveni practici moderne de implementare a proiectelor în domeniul alimentării cu apă și canalizare care reduc efectele de poluare a mediului înconjurător.
Primarul de Telenești și managerul de proiect au dat asigurări că vor fi respectate toate normele necesare pentru implementarea proiectului regional conform standardelor de înaltă calitate.
Participanții la ședință au vizitat Stația de epurare existentă din orașul Telenești, care este într-o stare deplorabilă, precum și terenul unde urmează să fie construită noua stație de epurare.
Reiterăm că proiectul „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltarea sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar”, a fost înaintat către ADR Centru de Primăria orasului Telenești. Acesta a fost aprobat de Către Consiliul Național pentru Dezvoltare Regională prin Decizia nr. 13/13 din 20.12.2013. Suma solicitată pentru implementarea proiectului este de 27 367 380,00 mii lei. Pentru anul 2014 în vederea implementării acestui proiect au fost alocați 5 000,00 mii lei din FNDR și USAID vine cu un aport de 498 913 de dolari pentru utilajul statiei de epurare.
Detalii pe www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33