Vizualizări: 15699
Burse de studii în Elveția
Chișinău, 20 August 2013 — Biroul de Cooperare al Elveției/Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene anunță că prin intermediul Comisiei Federale pentru Burse destinate Studenţilor Străini, Guvernul Elveţiei acordă cercetătorilor Republicii Moldova următoarele tipuri de burse pentru anul academic 2014-2015:
• Burse pentru cercetări științifice pentru o perioadă de 12 luni, fără posibilitate de prelungire.
• Burse pentru studii de doctorat (PhD) – 3 ani maximum. Bursele pentru fiecare an de studii nu se vor prelungi automat; fiecare cerere de prelungire, la fel ca și rezultatele academice ale solicitanților, vor fi examinate minuțios de către Comisia Federală pentru Burse.
• Burse pentru studii postdoctorale – 12 luni, cu posibilitatea de a fi prelungite cu 6 luni, prin decizia Comisiei Federale pentru Burse.
Pentru anul academic 2014-2015, Guvernul Elveției nu oferă burse pentru studii de masterat persoanelor din Republica Moldova.
O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine: franceza, germana, italiana, engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.
Biroul de Cooperare al Elveției pentru Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților. Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare, vă rugăm să ne contactați la adresa chisinau@sdc.net. Este necesar să indicați în mesajul dvs limba străină în care intenționați să vă faceți studiile.
Dosarele se vor depune în perioada 16 septembrie - 30 noiembrie 2013, în zilele de luni, marți și joi, de la 14:00 până la 17:00, la sediul Biroului de Cooperare al Elveției/Reprezentanței Ambasadei Confederației Elvețiene, str. A. Mateevici 23, bloc B, Chișinău.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 30 noiembrie 2013.
Pentru mai multă informaţie privind oportunităţile de studii şi cercetare în cadrul instituţiilor de învățământ elveţiene vă rugăm sa accesați site-ul Biroului:
http://www.swiss-cooperation.admin.ch/moldova/
Avertizare privind ofertele de burse false, prin procedee de ”phishing” (furt de identitate online), oferite din numele Guvernului Confederației Elveţiene
Autoritățile elvețiene emit acest avertisment pentru a contracara ofertele de burse false oferite fraudulos din numele Guvernului Confederației Elvețiene și diseminate prin e-mail. Comisia Federală pentru Burse destinate Studenţilor Străini (FCS) vă informează că nu distribuie niciodată prin e-mail informația despre bursele oferite.
În general, bursele de studii sunt gestionate în mod direct de reprezentanțele elveţiene în țara respectivă. Autoritățile elvețiene recomandă să nu răspundeți la aceste e-mail-uri şi, mai mult decat atât, să nu trimiteți sumele de bani solicitate.

Autor: Agentia Elvetiana pentru Dezvoltare si Cooperare, SDC
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33