Vizualizări: 2398
Conacul „Manuc Bei” din orașul Hîncești va fi restaurat
4 Iulie 2013 — Ieri, 3 iulie, a avut loc prezentarea publică a proiectului „Deschiderea traseului turistic (Vama Veche Lăpușna) prin restaurarea obiectelor de patrimoniu istoric, Conacul „Manuc Bei" din or. Hîncești, care va fi finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și implementat de Agenția de dezvoltare regională Centru. În deschidere, președintele raionului Hîncești Grigore Cobzac a punctat unele priorități de apropiată perspectivă referitoare la viitorul traseu turistic, în crearea căruia actualmente sunt antrenați.
La eveniment au participat: Tudor Meşina, directorul ADR Centru; Serghei Osipean, preşedintele Comunităţii armeneşti în Republica Moldova; Vlad Vornic, director general al Agenţiei Naţionale Arheologice; Sergiu Ciocanu, şeful Direcţiei Patrimoniul Cultural şi Artei Vizuale al Ministerului Culturii și mulți alții oaspeți care au fost invitați să asiste la un astfel de moment de importanță majoră pentru cultura națională.
Proiectul dat are drept obiectiv general: Îmbunătățirea situației economice și sociale prin creșterea contribuției sectorului de turism la economia regional. Implementarea sa va contribui la procesul de dezvoltare regională orientat spre sporirea atractivității turistice a raionului Hîncești, constituirea unor parteneriate regionale funcționale în scopul îmbunătățirii situației economice din regiune, prin dezvoltarea durabilă a potențialului turistic din zona raionului Hîncești și celor adiacente.
Proiectul urmărește nemijlocit reabilitarea Casei contelui Dolgoruchi, includerea Complexului muzeistico-turistic Conacul-Parc „Manuc Bei "din or. Hîncești, Cetății geto-dacice și Casei-muzeu „Antonie Plămădeală" din satul Stolnicesti în circuitul turistic al RM, intensificarea contactelor între specialiștii în domeniul patrimoniului cultural din țară, creșterea gradului de promovare și eficientizare a turismului. Constituirea unui traseu turistic intern de o asemenea valoare va servi drept imbold la o mai bună cunoaștere a istoriei și culturii meleagului natal.
Reieșind din obiectivul strategic al Consiliului Raional Hîncești de a constitui un traseu turistic polifuncțional, implementarea proiectului va conduce la consolidarea capacității partenerilor de a suplementa bugetele locale, la diversificarea ofertelor turistice, va face posibilă creșterea cererii pentru servicii turistice către un număr crescut de turiști, extinderea potențialului pieței turistice a raionului și al zonei de frontieră. Proiectul creează oportunități de ascensiune economică regională și locală prin valorificarea unor obiective de patrimoniu, generînd cerere pentru o gamă largă de bunuri și servicii cu specific turistic, fapt ce va conduce la deschiderea noilor locuri de muncă, fapt extrem de relevant pentru necesitățile actuale ale raionului.
Participanților le-a fost propus spre vizionare filmul " Manuc Bei" de unde aceștia au putut afla istoria și rădăcinile acestui monument cultural. Prezentarea proiectului de restaurare a conacului "Manuc Bei" și a rezultatelor preliminare ale cercetărilor arheologice preventiv efectuate. Lucrările de reconstrucție urmează să înceapă curînd și vor fi finanțate prin intermediul a două proiecte de anvergură.
Conacul lui " Manuc Bei" din Hîncesti reprezintă una dintre perlele arhitecturii moldoveneşti din secolul al XIX-lea, fiind o reşedinţă luxoasă, cu o livadă de iarnă, o piscină cu acoperiş, cu ieşiri subterane, frumoase havuzuri şi un lac mic, galeriile din sticlă legau construcţiile adiacente cu palatul. Multe dintre acestea nu au supravieţuit timpului şi nepăsării oamenilor, dar urmează a fi reparate sau chiar reconstruite.
Pentru alte detalii, puteți contacta: Țurcan Lilia, sp. comunicare ADR Centru;
tel.de contact: 268 26560, 79717336

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33