Nume
Parola
Vizualizări: 4621
Cu suportul Uniunii Europene, a fost semnat contractul de supraveghere tehnică pentru proiectul „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni”
Flămânzeni, Sângerei, 8 Octombrie 2020 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Consiliul raional Sângerei și Primăria comunei Coșcodeni au semnat joi, 8 octombrie 2020, contractul de supraveghere tehnică pentru proiectul de infrastructură „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni”, finanțat de Uniunea Europeană. Evenimentul a avut loc în incinta Gimnaziului din Flămânzeni.

Drept câștigătoare pentru prestarea serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor a fost desemnată SRL „Heliceom-Nord” SC, cu oferta contractuală în valoare de 108.404,08 de lei.

Totodată, în cadrul aceluiași eveniment, șantierul de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din Flămânzeni a fost transmis în gestiunea asocierii SRL „Valdcongrup” - SRL „Uralis”, care va executa lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului în baza unui contract de antrepriză semnat la Flămânzeni în data de 11 septembrie a.c.

Ca urmare a măsurilor de eficiență energetică, peste 320 de elevi și 30 de profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil. Gimnaziul va beneficia de măsuri precum reabilitarea acoperișului, izolarea pereților clădirii, înlocuirea geamurilor, reabilitarea sistemului de încălzire, asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din școală, renovarea facilităților sanitare în interiorul instituției etc. În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie la Gimnaziul din satul Flămânzeni se va reduce, potrivit estimărilor, cu 552 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 - cu 118 tone. 

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni” este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

#UE4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

www.adrnord.md