Vizualizări: 2729
Apa potabilă a ajuns în 200 de gospodării din satul Ocolina, raionul Soroca
Ocolina, Soroca, 22 Decembrie 2017 — Aproximativ 200 de gospodării și patru instituții social-comunale din satul Ocolina, raionul Soroca, au fost conectate la apeductul magistral Soroca-Bălți și în scurt timp vor beneficia de apă potabilă la robinete. Obiectivul a fost îndeplinit în cadrul proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă locuitorilor a 15 sate din raionul Soroca”, implementat de ADR Nord și finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Aprovizionarea satului Ocolina cu apă potabilă reprezintă una dintre cele trei faze ale proiectului sus-menționat, în cadrul căruia s-a construit circa 1,5 km de apeduct magistral, aproximativ 10 km de rețelele de distribuție a apei și o rețea de canalizare de 500 m. Astfel, rețelele de apeduct și electrice, două rezervoare a câte 100 m3, 16 hidranți de incendiu, o stație de epurare la școală și o hazna la grădiniță au fost recepționate vineri, 22 decembrie, de către membrii unei comisii speciale din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai ADR Nord, Primăriei comunei Ocolina, instituțiilor desconcentrate, operatori economici și responsabili tehnici.
În următoarea fază a proiectului, este planificată executarea lucrărilor de construcție a sistemelor de apeduct în satele Valoave și Parcani. Amintim că locuitorii satului Țepilova, parte a comunei Ocolina, beneficiază de apă potabilă la robinete din luna mai a.c. Apeductul care a adus apa în toate cele 230 de gospodării din sat a fost construit în cadrul aceluiași proiect.
Conform Deciziei Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) nr. 6/17 din 16.11.2017, lucrările executate în cadrul suproiectului din satul Ocolina se cifrază la 11.077.100 lei.
În urma implementării integrale a proiectului de creare a condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă a locuitorilor din 15 sate din raionul Soroca, va fi asigurat accesul la servicii calitative de apă pentru 15.879 de persoane. Totodată, proiectul urmărește să regionalizeze serviciul de alimentare cu apă și canalizare în raionul Soroca prin dezvoltarea managementului operatorului economic existent, până la finalizarea proiectului. Valoarea totală a proiectului este, conform cererii de finanțare, de 23.530.410 de lei, din care 225.600 de lei reprezintă contribuția Primăriei comunei Parcani.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33