Vizualizări: 2552
La Risipeni, Fălești, a fost finalizată construcția stației de tratare a apei
Risipeni, Fălești, 23 Noiembrie 2017 — În comuna Risipeni, raionul Fălești, a fost finalizată construcția unei stații de tratare a apei ce va utiliza tehnologii prietenoase mediului. Stația va asigura cu apă din râul Prut aproximativ 2200 de locuitori ai satelor Risipeni și Bocșa, localități ce intră în componența comunei Risipeni. Atât stația de tratare a apei, cât și rețeaua de apeduct din comună, construită anterior în cadrul aceluiași proiect implementat de ADR Nord, au fost recepționate joi, 23 noiembrie, de către membrii unei comisii speciale din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai ADR Nord, Primăriei Risipeni, instituțiilor desconcentrate, operatori economici și responsabili tehnici.
Membrii comisiei s-au deplasat în teren, pentru a se documenta în privința executării lucrărilor, după care, în incinta Primăriei comunei Risipeni, au semnat actele de recepție a obiectivelor construite în cadrul proiectului. Până la organizarea recepției finale a rețelei de apeduct și a stației de tratare a apei, operatorul economic s-a angajat să execute unele lucrări de amenajare, iar administrația publică locală – să-i convingă pe săteni de faptul că viabilitatea proiectului depinde în mare măsură de numărul de gospodării conectate la sistemul de apeduct.
Sistemul de apeduct din Risipeni va asigura cu apă potabilă în jur de 650 de gospodării, 7 instituţii publice şi 12 agenţi economici. Deocamdată, la sistem sunt conectate în jur de 70 de gospodării. În perioada următoare, administrația publică locală urmează să întreprindă măsurile necesare pentru a conecta și celelalte gospodării la apeduct. Totodată, întreprinderea de prestare a serviciilor de aprovizionare cu apă va fi consolidată, iar două persoane urmează a fi instruite în domeniul gestionării întreprinderii create.
Precizăm că apa din râul Prut va ajunge în comuna Risipeni grație unui apeduct magistral aflat în proces de construcție în cadrul unui alt proiect implementat de ADR Nord. Avansarea lucrărilor de construcție-montaj a apeductului magistral Prut – Fălești va permite ca, în perioada următoare, apa din Prut să ajungă la stația de tratare din comuna Risipeni.
Proiectul „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală” a fost lansat în anul 2014. Valoarea totală a proiectului este de 11,78 milioane de lei, oferiți de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Până în prezent, au fost valorificați circa 7,85 milioane de lei pentru construirea a 21,815 km de apeduct. Pentru lucrările planificate în anul 2017, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea, din FNDR, a circa 3,93 milioane de lei pentru achiziționarea și montarea stației de tratare a apei.
În raionul Fălești se atestă cea mai gravă situaţie din Regiunea de dezvoltare Nord în privința calității apei potabile. Apa din majoritatea fântânilor de mină conţine fluor ce depăşeşte de 2-3 ori limitele admise de normele sanitare. În satul Risipeni, de exemplu, nu sunt rezerve suficiente de apă nici în fântânile de mină, locuitorii fiind nevoiţi să se deplaseze la distanţe mari pentru a transporta apă potabilă.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33