Vizualizări: 3004
Igor Dodon în discuţii cu elita politică şi economică rusă
21 Septembrie 2012 — În cadrul Forumului Internaţional Investiţional Soci-2012, Igor Dodon, deputat, liderul grupului parlamentar al socialiştilor, a participat la o masă rotundă cu lideri ai elitei politice şi economice ruse şi internationale, organizată de “Sberbank” al Federaţiei Ruse.
Evenimentul, moderat de către Gherman Gref, preşedintele cîrmuirii celei mai mari bănci din Rusia – “Sberbank”, ministru al dezvoltării economice ruse pe parcursul a 8 ani, a promovat teme ce ţin de eficienţa în administrare prin conlucrarea centrului cu regiunile, implementarea în viaţă pe termen lung a ideilor de modernizare şi inovare a modelelor economice, precum şi susţinerea şi promovarea tineretului în domeniul managementului.
În cadrul acestui eveniment, dl. Dodon a efectuat un schimb de opinii despre perspectiva dezvoltării relaţiilor bilaterale cu ministrul economiei Andrei Belousov.
De asemenea, în discuţiile cu Gherman Gref au fost abordate perspectivele dezvoltării economice în regiune şi consecinţele noului val al crizei economice şi financiare.
La eveniment au participat membri ai Guvernului Federaţiei Ruse, gubernatori şi reprezentanţi ai business-ului, alături de top-manageri ruşi şi internaţionali, cum ar fi Lukoil, Rosnefti, Gazprom s. a.
Astfel de evenimente “Sberbank” organizează de 2 ori pe an cu invitarea a 40-50 persoane şi sunt considerate ca determinante ai vectorilor de stabilire a modalităţii de conlucrare eficientă şi reciproc avantajoasă a politicului şi lumii de afaceri.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33