Vizualizări: 3183
O companie din Belgia invită autoritățile locale din nordul țării să completeze un chestionar pentru elaborarea unui proiect de alimentare descentralizată cu apă potabilă
Bălți, 20 Septembrie 2022 — Compania belgiană de tehnologie a apei BOSAQ a prezentat în nordul țării o soluție tehnică bazată pe abordarea centralizată privind alimentarea descentralizată cu apă potabilă. Marți, 20 septembrie 2022, în cadrul unei reuniuni în incinta ADR Nord, Jacob Bossaer, fondatorul și directorul general al companiei din Belgia, a explicat care sunt avantajele acestei soluții tehnice și a vorbit despre posibilitatea implementării acesteia în Republica Moldova. La eveniment au participat, fizic și în format online, autorități locale din regiune și specialiști ADR Nord.
În cadrul reuniunii, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a salutat prezența companiei BOSAQ în Regiunea de Dezvoltare Nord și l-a asigurat pe directorul general al companiei belgiene de sprijinul ADR Nord în colaborarea companiei belgiene cu autoritățile locale din nordul țării. La rândul său, fondatorul și directorul general al companiei BOSAQ, Jacob Bossaer, a prezentat soluția tehnică dezvoltată de companie în privința asigurării cu apă potabilă.
Compania BOSAQ poate purifica toate tipurile de surse de apă (inclusiv apa de mare, de ploaie, de lac, de râu, de foraj și apele reziduale) în apă potabilă sau apă de procesare de înaltă calitate și sigură, într-un mod viabil din punct de vedere economic, durabil și responsabil din punct de vedere social. Tehnologia BOSAQ asigură o alimentare flexibilă cu energie (pe rețea și în afara acesteia), soluții modulare descentralizate de tip „plug-and-play” (conectare și folosire), operațiuni de manipulare fără substanțe chimice și cerințe limitate de întreținere. De asemenea, tehnologia BOSAQ utilizează conexiunea la internet pentru a opera, monitoriza și întreține sistemul de la distanță, pentru a-l face mai bun.
Soluția BOSAQ poate fi implementată inclusiv în Republica Moldova. Fondatorul și directorul general al companiei belgiene a comunicat că luna martie 2023 este termenul-limită pentru depunerea unui proiect de asigurarea cu apă potabilă care are în vedere Republica Moldova. Potrivit șefului BOSAQ, finanțarea unui astfel de proiect este garantată de Guvernele Belgiei și al Republicii Moldova.
În vederea elaborării proiectului, compania BOSAQ își propune, cu suportul ADR Nord, să colecteze în următoarele trei săptămâni date din Regiunea de Dezvoltare Nord, prin intermediul unui chestionar. Autoritățile locale din nordul țării sunt invitate să completeze chestionarul atașat AICI, la rubrica „Fișiere anexate”, și să-l remită către ADR Nord la e-mailul: sme.adrnord@gmail.com. Persoană de contact: Ala Cucu, șefa Secției monitorizare și evaluare.
BOSAQ este o companie de tehnologie a apei, lider în domeniul apei circulare, cu sediul central în Deinze, Belgia. Compania a fost fondată în anul 2017, la Stațiunea Principesa Elisabeta din Antarctica. Misiunea companiei este să dezvolte și să construiască soluții inovatoare pentru a asigura apa potabilă (comunități) și apa de procesare (întreprinderi) în întreaga lume, într-un mod circular și responsabil din punct de vedere social. Compania BOSAQ are două unități de afaceri: 1) BOSAQ Technology oferă soluții de ultimă generație în domeniul tehnologiei apei pentru Guverne (inclusiv sisteme descentralizate de purificare a apei potabile, pentru a sprijini comunitățile din zonele îndepărtate) și pentru companii (inclusiv soluții containerizate pentru a produce apă de proces din orice sursă, de preferință în mod circular); 2) Water Experts oferă servicii de consultanță în domeniul ingineriei privind managementul integrat al apei pentru a ajuta organizațiile să economisească apă și bani. Proiectele executate de compania BOSAQ se bazează direct pe obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Prin urmare, există numeroase oportunități de finanțare. Băncile multilaterale de dezvoltare, agențiile guvernamentale, împrumuturile comerciale, împrumuturile de la stat la stat etc. – toate sunt posibilități de finanțare a acestor proiecte. În prezent, compania BOSAQ operează în Europa, Africa și America Latină. Compania se află în prima linie a inovației și a contribuit la furnizarea de apă pentru mii de oameni și întreprinderi de pe patru continente.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33