Nume
Parola
Vizualizări: 6630
Circa 150 de sportivi de pe ambele maluri au participat la competiția de volei „Cupa Prieteniei 2016”
21 Decembrie 2016 — Al 13-lea an consecutiv, la Dubăsari, echipe sportive de pe ambele maluri ale râului Nistru își testează performanțele la volei. Anul curent, genericul competiției „Cupa Prieteniei 2016” a fost „Prin sport păstrăm prietenia” și a servit drept prilej excelent de dezvoltare a relațiilor durabile între participanți. Evenimentul sportiv a fost organizat cu susținerea financiară a Uniunii Europene, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

În total, la competiție au participat paisprezece echipe de volei din Coșnița, Molovata Nouă, Ustia, Doroțcaia, Pîrîta, Vadul lui Vodă, Cimișlia, Criuleni, Rădeni (Strășeni), Grigoriopol, Țîbuleuca, Krasnîi Vinogradari, Dnestrovsk - comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru, precum și din localitatea Krijopol, Ucraina. Trofeul a mers către echipa din satul Țîbuleuca, stânga Nistrului.

„Evenimentul de astăzi este mai mult decât o competiție sportivă, este un eveniment care a întrunit sportivii de pe ambele maluri ale râului Nistru. Din 14 echipe, 5 sunt din stânga Nistrului, iar una din Ucraina. Acest lucru ne bucură foarte mult”, a menționat, la înmânarea cupelor, Președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi.

„În sport există câștigători, dar nu și perdanți. Această competiție ne-a convins că sportul ne unește și că indiferent pe ce mal al râului Nistru locuim, avem aceleași interese”, a remarcat Andrei Darie, managerul programului european de consolidare a încrederii.

Competiția sportivă a fost organizată cu susținerea financiară a Uniunii Europene, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Programul contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin crearea oportunităților de cooperare între autoritățile locale, mediul de afaceri și societatea civilă.