Nume
Parola
Vizualizări: 5340
Poșta Moldovei va oferi carduri bancare
Chisinau, 24 August 2015 — Începând cu 1 septembrie 2015, ÎS ”Poșta Moldovei”, în parteneriat cu o bancă comercială, va oferi carduri bancare pe care beneficiarii vor putea recepționa plățile sociale. Cardurile vor fi acordate gratuit la oficiile poștale, iar pentru a crea condițiile necesare pentru utilizarea acestora, în cel mai scurt timp, vor fi instalate 600 de post-terminale pe întreg teritoriul țării. Anunțul a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă, de Directorul general al ÎS ”Poșta Moldovei”, Serghei Nastas.

”Astfel, beneficiarii de plăți sociale vor putea recepționa banii fără a fi nevoiți să se prezinte la oficiul poștal și fără să stea la rând. În prezent, se duc negocieri pentru a permite posesorilor de carduri bancare, care nu și-au retras banii din cont, să beneficieze de o dobândă la suma acumulată”, a menționat Serghei Nastas.

ÎS ”Poșta Moldovei” are 1184 de oficii poștale practic în toate localitățile țării, fapt ce facilitează achitarea prestațiilor sociale.”Preluarea achitării acestor plăți nu reprezintă o povară, ci o bucurie că putem să prestăm servicii la un număr mai mare de cetățeni. Urmare volumul de lucru va crește cu aproximativ 15 %. În mod obișnuit, timp de un an, ”Poșta Moldovei” achită peste 9 miliarde de lei, acum se mai adaugă 1,7 miliarde. Pentru prestarea în continuare a serviciilor de calitate și reducerea rândurilor la oficiile poștale au fost luate un șir de măsuri de eficientizare a activității întreprinderii”, a specificat Directorul Serghei Nastas.

Astfel, urmează să fie deschise încă 10 agenții în municipiul Chișinău și 3 în municipiul Bălți. Aceasta măsură va contribui la reducerea rândurilor și la prestarea serviciilor în termeni optimi. De asemenea, sunt analizate programele de lucru ale fiecărui oficiu poștal în parte pentru ajustarea acestora la necesitățile beneficiarilor.

Pentru suplinirea a 64 de posturi vacante de operator în cadrul întreprinderii, se discuta cu angajații băncilor comerciale aflate în proces de lichidare. Operatorii de la Banca de Economii și Banca Socială vor avea posibilitatea să fie angajați prin transfer, fără întreruperea stagiului de muncă.

Reamintim că, Guvernul Republicii Moldova a decis că începând cu 1 septembrie 2015, toate prestațiile sociale achitate prin intermediul Băncii de Economii şi Băncii Sociale, vor fi ridicate la oficiile ÎS ”Poșta Moldovei”.