Nume
Parola
Vizualizări: 3017
CCI și AGEPI au premiat mărcile comerciale ale anului 2012
Chisinau, 1 Februarie 2013 — Învingătorii ediției a X-a a Concursului ”Marca comercială a anului”, precum și cei ai Concursului ”Medalia de Aur a Expoziţiei Naţionale «Fabricat în Moldova 2013»” au fost premiați în cadrul unei ceremonii solemne, pe 31 ianuarie 2013. La eveniment au luat parte conducerea de vârf a țării, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai corpului diplomatic acreditat în Moldova, agenți economici, parteneri de peste hotare.
În cuvântul de salut, președintele CCI, Gheorghe Cucu, a menționat interesul de care se bucură Concursul ”Marca comercială a anului”. ”Evenimentul de astăzi reflectă eforturile depuse de sectorul real al economiei pentru dezvoltarea afacerilor. Întreprinderile participante sunt un exemplu de excelență în business, fiind apreciate de cel mai exigent juriu: consumatorul. Alegând o anumită marcă, cetățenii apreciază calitatea produsului, competitivitatea lui, reputația, dar și munca întregului colectiv al companiei respective.
Prin manifestările importante care au avut loc săptămâna curentă: Expoziția națională ”Fabricat în Moldova”, Conferința Investițională Internațională, Concursul ”Marca comercială a anului”, aceasta a fost ”Săptămâna economiei””, a spus Gheorghe Cucu.
Primele distincții au fost înmânate de premierul Vlad Filat, care a accentuat că, într-o economie funcțională este ușor să atingi performanțe. ”Este mai complicat, însă, să realizezi acest lucru într-o economie care se dezvoltă. De aceea, vă mulțumesc pentru perseverență și curaj. Sper că, în scurt timp, vom avea o economie funcțională, un sistem eficient de administrare a statului, iar suportul juridic pentru activitatea economică să fie asigurat”.
Distincții au mai înmânat și Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, Ministrul Economiei, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca.
Lilia Bolocan, director general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, a afirmat că, la cea de a X-a ediție, se poate spune cu certitudine că, ”Marca comercială a anului” este o platformă de educare, susținere și promovare a producătorilor autohtoni. Le urez succes întreprinzătorilor pentru mărcile comerciale pe care le promovează cu atâta sârguință”.
La ediția a X-a a Concursului ”Marca comercială a anului” au participat 97 de proiecte ale 82 de întreprinderi.
Concursul a demarat în luna octombrie 2012, în două etape. Prima etapă a vizat chestionarea consumatorilor, care a cuprins un eşantion de 1200 de respondenţi din regiunile Nord, Centru, Chişinău şi Sud. Ei și-au expus părerea referitor la mărcile comerciale preferate, conform categoriilor de produse și servicii și domeniilor de activitate ale agenților economici.
La cea de a doua etapă, grupul de experți a apreciat materialele prezentate de către întreprinderi. Din componența juriului fac parte experţi ai AGEPI, ai instituţiilor de învăţământ superior, specialişti în marketing, practicieni. Membrii comitetului organizatoric al Concursului ”Marca comercială a anului 2012” au remarcat interesul în creștere al agenților economici față de acest eveniment, precum și calitatea mărcilor comerciale participante.
La final, punctajul obținut în cadrul celor două etape a permis stabilirea învingătorilor. Rezultatele competiției permit nu doar evidenţierea liderilor, ci și monitorizarea dinamicii preferinţelor consumatorilor şi a comportamentului lor, schimbul de experienţă privind elaborarea şi promovarea mărcilor comerciale de succes. Concursul încurajează înregistrarea și protejarea mărcilor comerciale. El este unicat, reprezentând un ”test” al competitivităţii produselor şi serviciilor de pe piața autohtonă prin evaluarea dată atât de către profesioniști, cât și de către consumatori.
Distincţia principală a concursului este Premiul Mare „Mercuriul de Aur”, urmat de Medaliile de aur, argint și bronz. La ediția curentă, mărcile au concurat la 9 nominalizări: Aprecierea consumatorului, Debutul anului, Export, Inter, Favoritul anului, Responsabilă social, Rebranding, Reputaţie şi încredere, Patrimonial republicii.
Învingătorii au dreptul de a utiliza simbolurile ”Marca comercială a anului” în materialele publicitare, pe mărfuri, etichete și ambalaje.
În perioada 2003-2011, la „Marca comercială a anului” au participat circa 800 de mărci comerciale din 15 raioane, precum şi din municipiile Chişinău şi Bălţi. Peste 240 dintre ele au obținut „Mercuriul de Aur”.
Concursul ”Marca comercială a anului” a fost inițiat în 2003, de Camera de Comerţ şi Industrie, și se organizează în comun cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, cu scopul de a promova practicile de succes în domeniul marketingului şi brandingului.
Concursul ”Medalia de Aur a Expoziţiei Naţionale «Fabricat în Moldova 2013» are loc în cadrul expoziției respective, premiind cele mai originale standuri, prezentări de produse și servicii.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook