Nume
Parola
Vizualizări: 4143
50 de copii cu necesități speciale au acces la servicii de sănătate și educație de calitate odată cu inaugurarea sălii de kinetoterapie în cadrul Grădiniței nr.76 din Chișinău
Chişinău, 22 Mai 2012 — Copiii cu necesități speciale din instituția preșcolară nr.76 din sectorul Râșcani, municipiul Chișinău, au posibilitatea de a se bucura de condiții mai bune de viață după deschiderea sălii de kinetoterapie renovată și echipată cu ajutorul Fundației Est-Europene. Această inițiativă vine să ofere sprijin copiilor care suferă de sindromul Down, autism și paralizie cerebrală infantilă și altele, oferindu-le acces la servicii de sănătate și educaționale de calitate.

“Toţi copiii au dreptul la educaţie, mediu sănătos de dezvoltare și trebuie să beneficieze de aceste oportunități în mod egal. Copiii cu necesități speciale au aceleași drepturi cu ceilalţi, iar lipsa de condiții adecvate duce la încălcarea drepturilor acestora. Având sprijinul corespunzător, copiii din această instituție vor avea o bună pregătire timpurie pentru o viaţă integrată”, a declarat Gun-Britt Andersson, diplomat, Membru al Consiliului de Directori al Fundației Est-Europene.

Sala de reabilitare din Grădinița nr.76 din Chișinău a fost creată în cadrul Proiectului “Facilitarea realizării drepturilor copilului prin renovarea și echiparea Grădiniței pentru Copii cu Necesități Speciale”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport al Consiliului Municipal Chișinău și organizația neguvernamentală HIPPOCRATES din resursele financiare acordate de Guvernul Suediei și Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Renovarea grădiniței a presupus schimbarea ferestrelor, reparația acoperișului, reparația capitală și dotarea sălii de kinetoterapie cu echipament necesar pentru reabilitare. Suma totală dedicată proiectului a constituit 125 mii dolari SUA.

„Implicarea noastră în procesul de îmbunătățire a calități vieții și serviciilor de sănătate pentru copiii cu necesități speciale este una din datoriile noastre morale, garantându-le securitate și mediu mai sănătos de trai. Toți copii au dreptul să frecventeze grădinița. Cu atât mai mult, acești copii au nevoie de un sprijin special din partea unei instituții preșcolare pentru a putea face fată cerințelor ulterioare. Este de datoria statului să asigure astfel de condiții, însă, în condițiile financiare dificile de astăzi, am găsit de cuviință să contribuim de rând cu autoritățile publice la integrarea socială a acestor copii în viitor”, a menționat Președintele Fundației Est-Europene, Sorin Mereacre.

Pentru asigurarea implementării cu succes a proiectului a fost încheiat un acord cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău și altul cu ONG HIPPOCRATES.

În același timp, autoritățile au convenit să subcontracteze ONG HIPPOCRATES pentru a oferi servicii de reabilitare pentru acești copii. Aceste servicii vor fi acoperite financiar din bugetul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. În aceste condiții copiii din grădiniță vor beneficia de servicii de reabilitare de calitate, iar cooperarea cu autoritățile va asigura durabilitate pentru prestarea serviciilor.

* * *
Contacte:
Carolina Blajin, Coordonator Programe / Comunicare, Fundaţia Est-Europeană
tel.: (+373 22) 235-343, etx. 118
e-mail: Carolina.Blajin@eef.md
web: www.eef.md